Victor Ciorbea, preşedintele PNŢCD: "Radu Vieru este pregătit să intre în marea bătălie pentru Primăria Alba Iulia"
Preşedintele Victor Ciorbea susţine că medicul Radu Vieru este pregătit să intre în "marea bătălie" pentru obţinerea postului de primar al oraşului, dat fiind că este un tânăr care „a crescut, s-a copt şi merită să intre în cursa pentru Primăria Alba Iulia”. În plus, acesta a precizat că Vieru deţine calităţile necesare pentru a conduce administraţia locală. Prin propunerea acestuia în cursa pentru Primărie, ţărăniştii susţin că este încă un pas pentru relansarea PNŢCD şi reformarea partidului în valorile prin care a fost creat.
"Sperăm ca partidul să reintre în Parlament la anul. Nu ştiu câte partide ar fi rezistat timp de 11 ani, fără să facă parte din Parlament. Ţinta PNŢCD la nivel naţional e aceea de a reveni în Parlament, e o necesitate şi a partidului şi a scenei politice româneşti", a spus Ciorbea.
"Programul nostru politic este realist, pentru scoaterea ţării din criză. Nu vom minţi pentru a obţine voturi. Nu putem ieşi din criză până când nu ne vom ocupa de infrastructura ţării. Nu facem slalom printre ideologii şi suntem deschişi la negocieri politice, cu USL şi PNL, un partid cu care am mai colaborat.", a mai spus Ciorbea.
Candidatul PNŢCD la Primăria Alba Iuliei, Radu Vieru are 37 de ani, este medic chirurg în cadrul Spitalului Judeţean Alba, este căsătorit şi are un copil. A intrat în rândurile PNŢCD, din ianuarie 1990. Este fiul preşedintelui Colegiului Medicilor din Alba, medicul legist Gheorghe Vieru. După cum a declarat chiar el, îl recomandă faptul că nu şi-a „tranzacţionat principiile” şi a rămas „peste 20 de ani în PNŢCD, indiferent de conjuncturile politice”.
"În campanie noi nu ne luptăm cu nimeni, vrem să obţinem cât mai mult. Eu văd revigorarea oraşului prin aducerea de investitori străini, incurajarea întreprinzătorilor mici şi mijlocii, dar asta se poate face printr-o politică economică eficientă", a spus Radu Vieru. Un alt obiectiv pe care acesta l-a amintit în contextul ofertei politice este menţinerea sediului ADR Centru la Alba Iulia.
Acesta intră în cursa pentru Primăria Alba Iulia alături de contracandidaţii Călin Potor din partea USL şi actualul primar, Mircea Hava (PDL).
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (1)