Uncategorized
Victor Ponta, aluzii la prietenia dintre șeful PSD, Kovesi și Coldea: ”Dragnea e cu porcul”
Lupta dintre fostul și actual președinte al PSD a ajuns în zona dezvăluirilor. Deputatul Victor Ponta a declarat, vineri, că liderul PSD Liviu Dragnea se prezintă ca luptător cu „sistemul” când, de fapt, este cel mai bun prieten, el arătând că, în privat, „e cu porcul”, făcând referire la faptul că acesta ar fi participat cu Kovesi şi Coldea la „tăiatul porcului”, ca prieteni.
Solicitat să dea detalii suplimentare despre declaraţiile sale recente, făcute în spaţiul public, referitoare la faptul că Dragnea tăia porcul sau participa la astfel de evenimente împreună cu Kovesi şi Coldea, Ponta a răspuns: „Sunt la Indagra. Nu cred că e ceva rău să tai porcul. Da, dacă erau prietenii lui, era normal”.
Întrebat unde a avut loc acest eveniment, Ponta a răspuns: „Nu, la T14 (sediu al SRI, n.r.). Lucrurile stau în felul următor: eu nu am vrut să intru în aceste discuţii care mi se par totuşi de un nivel mult prea scăzut. Domnul Dragnea s-a tot prezentat ca luptător împotriva sistemului şi mi-am adus aminte cum era cel mai bun prieten, de fapt. Ştiţi dumneavoastră că zice ceva şi în privat e cu porcul”.
Întrebat dacă au fost şi alte momente de care îşi aduce aminte, Ponta a răspuns: „O mulţime, dar cred că nu este cazul. Ar trebui să ştie (lumea) că domnul Dragnea a fost foarte bun prieten cu acel sistem cu care se zice că se luptă acum, dar cred că trebuie ca domnul Dragnea, având toată puterea în acest moment, să aibă grijă ce se întâmplă acum cu agricultura, cu industria alimentară, cu salariile, cu pensiile şi să lase mizeriile din trecut că nu-l avantajează, el e cel mai băgat în mocirlă”.
Deputatul Victor Ponta a susţinut, joi seara, că liderul PSD Liviu Dragnea s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea la tenis, la cafea şi, de Crăciun, în 2013, la „pârlitul porcului”, el afirmând că acesta a discutat cu cei doi despre dosarul „Referendumul”.
Ponta a scris miercuri pe Facebook că a fost martor la o scenă în care Liviu Dragnea cerea ajutor pentru dosarul său.
„Pe un singur coleg din PSD l-am văzut cu ochii mei si l-am auzit cu urechile mele când se ruga de Kovesi şi Coldea să îl ajute cu dosarul penal – Liviu Dragnea!!! Şi în timp ce se lupta pentru el însuşi sigur nu pomenea absolut nimic despre abuzurile contra altor colegi – niciodată! Ca aşa e Liviu – doar el contează! Nu vreau să vorbesc despre aceste lucruri pentru ca îmi pare rău de toti cei care ne-au votat şi au alte aşteptări de la noi – şi nu vreau să mă bag înapoi în “Mocirlă” cu Dragnea !”, a scris Victor Ponta pe Facebook.
Liviu Dragnea a reacţionat joi dimineaţă, susţinând că nu a avut nicio întâlnire cu Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, nici înainte şi nici după trimiterea în judecată, şi i-a transmis lui Victor Ponta, cel care a susţinut contrariul, să meargă în comisia SRI dacă are date legate despre intervenţii la Florian Coldea.
Surse: mediafax, B1.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News