Actualitate
Victor Ponta vrea să modifice Constituţia: „Parlamentarul care schimbă partidul de la care a candidat să îşi piardă mandatul”
Premierul Victor Ponta intenţionează să sancţioneze parlamentarii care îşi părăsesc partidul. Acesta a declarat luni că s-ar putea introduce în Constituţie o prevedere conform căreia aleşii să poată fi revocaţi de un număr de alegători din colegiul care i-a promovat.
”Voi susţine şi e foarte important să trecem la modificarea Constituţiei faptul că parlamentarul care schimbă partidul de la care a candidat să îşi piardă mandatul. Am spus-o tot timpul şi am formulat-o. Singurul lucru pe care l-am discutat cu domnul Pârvulescu, coordonatorul Forumului constituţional, este acela că nu putem să facem ca la consilieri, adică îl dau afară şi îşi pierde mandatul, pentru că mandatul parlamentarului are un alt statut constituţional. Putem să facem, şi asta vom propune în Constituţie, o procedură prin care parlamentarul care îşi schimbă partidul poate fi (…) revocat de către un număr de alegători din colegiul său”, a spus Ponta, la B1TV, conform Agerpres.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News