VIDEO: 600 de lei, suma reală care rămâne din voucherele de vacanță. Corina Martin, vicepreședinta Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România, prezentă miercuri la Alba Iulia, a declarat că după aplicarea noilor norme privind voucherele de vacanță, un angajat va rămâne cu aproximativ 600 de lei. Ea a avertizat că impactul asupra industriei va fi mare și a estimat că aproximativ 30% dintre angajați nu le vor mai folosi. 

Publicitate

Potrivit noilor reglementări, angajații nu vor mai primi suma din anii trecuți ci vor trebui să contribuie și ei.

Concret, ei vor primi 800 de lei de la stat cu condiția să pună și ei 800 de lei. După taxe, spune Corina Martin, rămân cu aproximativ 600 de lei.

”Este totuși o contribuție care se va duce în dezvoltarea și susținerea turismului românesc. Nu mai este însă același volum, aceeași valoare și, din păcate, mulți dintre salariați s-ar putea să renunțe la folosirea acestei valori care rămâne undeva la 600 de lei, pentru că există și o procedură care pentru angajat, pentru turist, înseamnă o declarație pe proprie răspundere că acesta va plăti o sumă egală cu ceea ce plătește de la statul român” a spus Corina Martin, pentru Alba24.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Ea a adăugat că estimează că aproximativ 30% dintre angajați vor renunța la această sumă.

”Este un procent destul de mare, ne îngrijorează această cifră (...)

Cea mai mare problemă o avem pe litoralul românesc, destinație afectată de sezonalitate. Noi funcționăm acolo undeva spre trei luni.

Nu se pune problema în aceeași pondere în destinațiile care funcționează tot timpul anului, însă deficitul rămâne destul de mare pentru industrie” a mai spus vicepreședinta Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România.

În aceste condiții, a adăugat ea, industria se va orienta spre angajați din spațiul non-UE pentru forța de muncă. ”Sunt angajați pe care ne permitem să-i plătim” a mai spus Corina Martin.

Publicitate

Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România, din care face parte și Patronatul HoReCa Alba, a organizat miercuri la Alba Iulia un eveniment împreună cu autoritățile de resort.