Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO: Accident rutier cu patru mașini pe autostrada A1 Deva-Sebeș. O femeie a fost rănită

Publicat

O femeie a fost rănită într-un accident petrecut joi, 24 octombrie, pe autostrada A1 Deva-Sebeș. În evenimentul rutier au fost implicate patru autoturisme.

Potrivit ISU Hunedoara, accidentul a fost semnalat la kilometrul 358, pe sensul de mers Deva –Sebeș-Sibiu.

Au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane.

În urma evenimentului, o femeie în vârstă de 76 de ani a fost scoasă din autoturismul în care se afla, de către salvatori. Aceasta a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului și ulterior a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Deva.


Celelalte persoane nu au avut nevoie de asistență medicală.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri. Traficul rutier s-a desfășurat pe o singură bandă de circulație.

Cum s-a produs accidentul de pe A1

UPDATE: Potrivit IPJ Hunedoara, la ora 10.30, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada Râmnicu Vâlcea–Deva au sesizaţi despre faptul că pe autostrada  A1, la km 358, pe sensul  Holdea-Sibiu, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 4 autovehicule.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa. Acesta er, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara. A intrat în coliziune cu acesta și l-a proiectat în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani. Femeia a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale.

Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate