Eveniment
VIDEO: Acțiune a polițiștilor din Alba dedicată prevenirii evenimentelor rutiere, pe DN 67C – Transalpina

Polițiștii Biroului Rutier Sebeș și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat joi o activitate preventivă, pe DN 67 C, având drept scop transmiterea unui mesaj ferm către toți participanții la trafic privind riscurile majore generate de viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum.
Potrivit IPJ Alba, de asemenea, polițiștii le-au reamintit conducătorilor auto care sunt efectele consumului de alcool și a altor substanțe asupra capacității de a conduce și riscurile asociate.
Motocicliștilor le-au fost transmise recomandări și sfaturi menite să prevină accidentele rutiere, astfel încât să se bucure de un sezon estival sigur pe drumurile publice.
Recomandările polițiștilor din Alba pentru toți participanții la trafic:
- Respectați limitele de viteză și regulile de circulație!
- Nu conduceți sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise!
- Nu vă urcați la volan dacă nu dețineți permis de conducere!
- Purtați echipamentul de protecție!
- Asigurați-vă că vehiculul este în stare bună de funcționare și are toate documentele în regulă!
- Aveți grijă de voi și de cei dragi vouă!
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News