Eveniment
VIDEO: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului sau drogurilor, la Alba Iulia
Polițiștii din Alba au desfășurat joi seara o acțiune pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise dar și în scopul informării conducătorilor auto cu privire la riscul reprezentat de conducerea sub influența acestor substanțe.
La acțiune au luat parte și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba. Acțiunea a avut loc pe B-dul Încoronării din Alba Iulia, în zona parcării de la Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan.
Având în vedere faptul că în primele două luni ale anului curent s-a înregistrat o creștere a consumului substanțelor psihoactive, este necesară intensificarea activităților de impunere a legii, respectiv de conștientizare a participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale privind circulația rutieră.
Astfel, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Alba desfășuară astăzi, 9 martie 2023, împreună cu reprezentanți din cadrul Agenției Naționale Antidrog, activități pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive în rândul conducătorilor auto”, a precizat inspectorul de poliție Marius Grindeanu, din cadrul Serviciului Rutier Alba.
„Una dintre activitățile desfășurate de specialiștii Agenției Naționale Antidrog este aplicarea unui chestionar privind consumul de droguri și alcool la volan, ale cărui întrebări sunt confidenționale și anonime, fiind folosite doar în scop de cercetare statistică.
Rezultatele chestionarului vor fi folosite pentru fundamentarea activităților de prevenire în domeniul acesta, al prevenirii conducerii autoturismelor sub influența alcolului și drogurilor”, a explicat comisarul șef de poliție Cristina Brașovan, șef birou Centru Regional de Prevenire, Evaluare, Consiliere Antidrog Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News