VIDEO: Adriana Viliginschi, prezentă la Curtea de Apel Alba. Avocat: Ar fi dat declarații sub influența unor pastile psihoactive
Adriana Vilijinschi, iubita milionarului Adrian Kreiner, a ajuns miercuri, 11 martie, din nou la Curtea de Apel Alba Iulia. De mai bine de o lună, aceasta este arestată preventiv într-un alt caz de crimă petrecut în Sibiu. Este vorba despre cazul femeii care și-a ucis mama pentru a moșteni averea. Avocatul femeii a făcut o serie de declarații cu privire la starea de sănătate a acesteia. De asemenea a mai precizat că ar fi dat declarații în acest caz, în timp ce se afla sub efectul unor medicamente puternice, medicamente cu efect psihoactiv.
Potrivit anchetatorilor Viliginschi i-ar fi oferit sfaturi, dar și informații necesare pentru ca femeia să pună în practică crima.
Drept urmare, aceasta este cercetată de procurorii din Sibiu pentru complicitate. Miercuri, 11 martie, la instanța superioară se judecă apelul în cazul arestării preventive.
Mai exact după ce magistrații Tribunalului Sibiu au admis arestarea preventivă, Viliginschi a făcut apel, iar cererea acesteia se judecă la instanța din Alba.
Rămâne în arest preventiv
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au respins apelul formulat de Adriana Viliginschi.
”Respinge ca nefondată contestația declarată de inculpata Viliginschi Adriana Emilia împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Sibiu, se arată în soluția pe scurt a Curții de Apel Alba Iulia.
Ce spune avocatul Adrianei Viliginschi
Avocatul Adrianei Viliginschi a declarat pentru reporterii prezenți la Curtea de Apel, că în cazul clientei sale se realizează o expertiză pe discernământ. Acesta spune că are dubii cu privire la discernământul clientei sale și la modul în care i s-au luat declarațiile. Avocatul a precizat că la momentul declarațiilor Adriana Viliginschi se afla sub o medicamentație puternică, care i-ar fi putut afecta discernământul și starea procesului.
De asemenea a mai spus că și în aceste momente femeia este sub o medicamentație puternică și că nu este așa de coerentă cum și-ar dori. Acesta a spus că mai are dubii legate de discernământul clientei sale când a dat declarațiile pe care parchetul pe consideră incriminatorii. Mai pe scurt că declarațiile ar fi fost luate când femeia se afla sub efectul medicamentelor pe care le ia (cu efect psihoactiv) pentru depresie, a mai explicat avocatul.
Adriana Viliginschi a cerut măsura arestului la domiciliu până când se va clarifica situația medicamentelor pe care le ia, dar și pânâ când se va efectua expertiza medicolegală asupra discernământului, a mai explicat pentru reporterii prezenți, Șerban Moga, avocatul femeii.
Prezentă la Curtea de Apel Alba Iulia, în cazul Kreiner
Recent, Adriana Viliginschi, a fost prezentă la Curtea de Apel Alba Iulia din poziția de parte vătămată, în celebrul dosar Kreiner. Femeia s-a aflat în casa în care cei trei inculpați din acest dosar, Minae, Ghiță și Zuleam au intrat pentru a da o spargere.
O spargere care s-a terminat tragic deoarece după ce cei trei l-au legat pe Adrian Kreiner și au furat mai multe ceasuri, bărbatul a murit în urma rănilor suferite.
Însă la ultimele ședinte de judecată au apărut noi mărturii și noi nume în cadrul dosarului. Mai mult de atât asupra faptelor din noaptea crimei planează mai multe speculații.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)