Connect with us
Publicitate

Economie

VIDEO: Ajutor de stat pentru hoteluri, restaurante și agenții de turism. Cum se calculează suma aprobată de Guvern

Publicat

Ordonanţa de urgenţă pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa a fost adoptată în şedinţa de guvern de vineri, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„Au fost adoptate câteva proiecte de ordonanţă de urgenţă şi hotărâri foarte aşteptate în domeniul economic, mai ales în ceea ce priveşte persoanele afectate de efectele economice ale pandemiei de COVID-19.

Astfel, a fost prelungită măsura şomajului tehnic şi a fost flexibilizat programul de muncă numit Kurzarbeit, până la 30 iunie 2021.

Cum se calculează ajutorul pentru compensarea pierderilor

De asemenea a fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa, în cuantum de 20% din diferenţa dintre cifra de afaceri din 2020 faţă de cea înregistrată în 2019″, a arătat Dancă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Guvern.

Actul normativ privind ajutorul de stat pentru HoReCa a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei, după ce în şedinţa din 28 noiembrie a fost analizat în primă lectură

Secretarul de stat din Ministerul Economiei, Daniela Nicolescu, a solicitat la începutul şedinţei de Guvern introducerea pe ordinea de zi suplimentară a actului normativ cu privire la acest ajutor de stat pentru HoReCa.

„Vreau să cer pe lista suplimentară pe ordinea de zi ordonanţa de urgenţă care se referă la HoReCa şi la agenţiile de turism. Le vom da printr-o schemă de ajutor 20% din pierderea pe care au avut-o, diferenţa între cifra de afaceri 2020-2019. Am avut-o în primă lectură, acum am avizele”, a spus Nicolescu.

Ea a solicitat, de asemenea, introducerea pe ordinea de zi a unui memorandum privind acordarea unui ajutor de stat din fonduri naţionale pentru întreprinderi a căror activitate a fost suspendată temporar şi a unei hotărâri pentru aprobarea atestării unor localităţi ca staţiuni turistice de interes local. AGERPRES

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate