VIDEO: Alunecări de teren pe DN 67C Transalpina, în zona lacului Oașa. Drumarii au intervenit pentru eliberarea carosabilului
Mai multe alunecări de teren s-au produs joi pe drumul național DN 67 C - Transalpina, pe raza localității Șugag, în zona lacului Oașa, în apropiere de Curpăt. Reamintim faptul că sectorul de drum dintre Curpăt și Rânca este închis circulației rutiere pe timp de iarnă.
Potrivit drumarilor, din cauza ninsorilor și ploilor căzute în ultima perioadă s-au produs mai multe alunecări de teren. Bolovani și copaci s-au desprins de pe versanți și au ajuns pe șosea.
Prima alunecare de teren a fost semnalată joi dimineața, la km 80+800, în zona lacului Oașa. În zona respectivă, drumarii din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj au intervenit pentru eliberarea carosabilului, circulația rutieră desfășurându-se alternativ, pe o bandă.
Joi după-amiaza, dispeceratul CNAIR anunța închiderea temporară a circulației pe ambele sensuri, între km. 79+200 și 81+200. Reprezentanții IPJ Alba au transmis joi seara pentru Alba24 că șoseaua a fost eliberată, însă există în continuare pericolul unor noi alunecări de teren.
Reamintim faptul că tronsonul din DN 67 C aflat între km 34+800 (Rânca, județul Gorj) și km 79+200 (Curpăt, județul Sibiu) este închis circulției rutiere pe timp de iarnă, din 20 octombrie 2025.
Decizia a fost adoptată de către CNAIR din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a posibilelor pericole cauzate de ninsori abundente, viscole, avalanșe frecvente, căderi masive de stânci, pietre, viituri, alunecări de teren, fenomene sub forma de ceață și polei.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)