VIDEO: Andrei Marga, declarații șoc la Alba Iulia: Ucraina trebuie să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei și României
Andrei Marga, fost ministru de Externe și al Educației și fost rector al Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, a declarat în timpul unei conferințe desfășurate vineri la Alba Iulia, că Ucraina se află în ”frontiere nefirești” și trebuie să cedeze teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei și României.
Acesta și-a lansat cartea ”Soarta democrației” în cadrul Târgului de Carte ”Alba Transilvana”.
Momentul poate fi urmărit la minutul 51:45.
”Suntem aici cu o situație absolut specială și o supun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefirești.
Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei - Transcarpatia, Poloniei - Galiția, României - Bucovina și Rusiei - Donbasul și Crimeea. Sunt teritorii ale altor țări.
Ne cramponăm, asta este, va fi conflict. Și închei cu aceasta, să fim foarte limpezi: cât timp nu se rezolvă printr-o discuție și cu America și cu Rusia, Germania, Ucraina și cu China și nu se va ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”, a spus Andrei Marga.
Andrei Marga a mai spus că ”România nu are ce căuta în acest război”, susținând că țara noastră ”are toate resursele să nu sufere cu criza energetică”.
Andrei Marga (76 de ani) a fost ministru de Externe și al Educației. A fost declarat colaborator al fostei Securități, decizie rămasă definitivă în 2015.
Sursa video: Facebook/Biblioteca județeană Lucian Blaga
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (8)