Avion pe o stradă din Cluj-Napoca: Șoferii care au circulat în noaptea de luni spre marți pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca au întâlnit o imagine neobișnuită. Un convoi agabaritic care transporta un avion dezafectat a întâmpinat dificultăți la intrarea în oraș și a fost nevoit să oprească pentru mai multe manevre.

Publicitate

Din cauza dimensiunilor încărcăturii, camionul care transporta aeronava a avut nevoie de repoziționări succesive pentru a putea traversa intersecția.

Șoferul camionului care transporta avionul a fost nevoit să oprească pentru a face mai multe manevre în intersecția respectivă.

Deoarece încărcătura avea dimensiuni foarte mari, circulația a fost restricționat temporar, iar momentul a atras atenția șoferilor, care au oprit pentru a filma scena, scrie Cluj24.

Publicitate

Avionul a fost adus de la Aeroportul Otopeni

Transportul agabaritic a fost organizat în perioada 10-19 iulie 2026, pe ruta Aeroportul Internațional Henri Coandă din Otopeni - Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.

Publicitate

Convoiul a traversat mai multe județe și a urmat un traseu lung, prin Ploiești, Suceava, Bistrița și Dej, înainte de a ajunge la Cluj-Napoca.

Ruta anunțată a fost Aeroportul Otopeni - DN1 - A0 - A3 - Ploiești - A7 - DN2 - Suceava - DN17 - Bistrița - Varianta de Ocolire Bistrița - Dej - DN1C - Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.

De ce a cumpărat Aeroportul Cluj un avion dezafectat

Aeronava nu va mai fi utilizată pentru transportul pasagerilor. Aceasta a fost achiziționată de Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj pentru instruirea practică a personalului aeroportuar.

Avionul va servi drept platformă de pregătire pentru simularea unor situații de urgență și pentru exerciții care nu pot fi realizate în condiții reale pe o aeronavă aflată în exploatare.

Publicitate

Personalul va putea exersa îndepărtarea unei aeronave imobilizate accidental, reducerea timpilor de intervenție în cazul unui incident, operațiunile de handling, tractarea, poziționarea scărilor pentru pasageri și procedurile de degivrare.

Achiziția are o valoare estimată de aproximativ 460.000 de lei și urmărește creșterea nivelului de pregătire a angajaților și îmbunătățirea siguranței pasagerilor și a operațiunilor aeroportuare.

Aeronavă cu fuselaj îngust

Potrivit informațiilor prezentate la momentul inițierii achiziției, aeroportul a urmărit cumpărarea unei aeronave de tip „narrow body”, cu fuselaj îngust, de aproximativ 3-5 metri, și cu un singur culoar.

Publicitate

În această categorie intră avioane utilizate în special pentru zboruri interne și curse pe distanțe scurte, precum Boeing 737 și Airbus A320.

Transportul aeronavei prin Cluj-Napoca a provocat doar restricții temporare, convoiul continuându-și ulterior deplasarea către aeroport, unde avionul va fi instalat și pregătit pentru activitățile de instruire.