VIDEO: Bărbat din Aiud reținut de Poliție. A lovit cu mașina două autoutilitare parcate. Ce alcoolemie avea la volan
Un bărbat din Aiud a fost reținut de Poliție, în urma unui accident rutier petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică. Acesta a condus băut și a lovit cu mașina două autoutilitare parcate. În cazul său, etilotestul a indicat alcoolemie de 0,93 în aerul expirat.
Potrivit IPJ Alba, duminică, 22 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Aiud. Acesta este cercetat pentru conducerea sub influența alcoolului.
Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, pe strada Gării din municipiul Aiud, în noaptea de 21/22 februarie 2026, în jurul orei 00.30, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Din verificările efectuate de polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului a reieșit că bărbatul, în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gării din municipiul Aiud, a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Ulterior, acesta a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară, ambele fiind staționate regulamentar, în afara părții carosabile.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,93 mg/litru alcool pur în aerul expirat. A fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)