VIDEO: Bărbat din Alba Iulia, reținut după ce a provocat accident și a refuzat testarea pentru alcool
Un bărbat din Alba Iulia a fost reținut de polițiști. Acesta este cercetat penal după ce ar fi provocat un accident rutier și a refuzat testarea pentru alcool.
Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 5 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Alba Iulia, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că în noaptea de 4/5 septembrie 2026, în jurul orei 03.50, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Lalelelor din municipiul Alba Iulia, ar fi acroșat trei autoturisme parcare regulamentar.
La solicitarea polițiștilor, bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest.
De asemenea, bărbatul a refuzat și recoltarea mostrelor biologice.
Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)