VIDEO Bătaie ca în filme într-un bar din Zlatna: Trei bărbați au fost reținuți, în urma unui scandal care s-a transformat într-o încăierare generală între mai multe persoane. Cei trei s-au luat la bătaie, apoi i-au bătut și pe cei care încercau să îi despartă. 

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, la data de 17 aprilie 2026, polițiștii din orașul Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 31 de ani, din orașul Zlatna, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 16 aprilie 2026, în timp ce se aflau în incinta unui local public de pe raza orașului Zlatna, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu privind un conflict mai vechi, cei trei bărbați s-ar fi agresat fizic reciproc.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În același context i-ar fi agresat și pe doi bărbați, în vârstă de 39, respectiv 50 de ani, din Zlatna, și pe două femei, în vârstă de 41, respectiv 59 de ani.

Aceste persoane au intervenit între cei trei bărbați pentru a aplana conflictul.

Aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru a fi dispuse măsurile legale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.