Eveniment
VIDEO: Câinii care detectează COVID la pasageri din Aeroportul Sibiu. Proiectul a început sâmbătă și va dura 2 luni
Pentru prima dată în România, câini poliţişti antrenaţi la Centrul Chinologic din Sibiu au început, de sâmbătă dimineaţa, să caute semne ale infecţiei cu SARS-CoV-2, la pasagerii de pe Aeroportul Internaţional din municipiul reşedinţă de judeţ, după ce au fost antrenaţi luni de zile, folosindu-se mostre de transpiraţie de la pacienţi cu COVID-19, au precizat autorităţile locale.
Doi dintre cei cinci câini special antrenaţi să depisteze infecţia cu SARS-CoV-2, însoţiţi de poliţiştii care i-au pregătit, au fost prezenţi la poarta de Sosiri a Aeroportului Internaţional din Sibiu, unde cei 110 pasageri ai cursei Ryanair de la Veneţia au trecut prin faţa animalelor, fiind despărţiţi de aceştia printr-un perete prevăzut cu găuri, în aşa fel încât patrupedele să poată mirosi călătorii. Niciun pasager nu a fost depistat cu COVID-19 sâmbătă, în urma verificării efectuate.
Timp de două luni, doar la Sibiu, pasagerii care călătoresc cu avionul vor fi verificaţi, la venirea în ţară, şi de câinii poliţişti, în încercarea de a depista infecţia cu SARS-CoV-2.
„Activitatea este una pozitivă. Din ceea ce am văzut, pasagerii s-au manifestat foarte ok, se opreau la indicaţiile echipajului canin, au stat, nu au dat niciunul semne de nervozitate în acest proces. Sper să fie un succes pentru că aviaţia este unul din sectoarele cele mai afectate de pandemie şi orice măsură care poate să sprijine la reluarea traficului, cred că este benefică. De aceea, aeroportul, atunci când a fost iniţiat acest demers, a spus cu toată deschiderea ‘Da, vrem să îl realizăm la Sibiu pentru că aici este Centrul Chinologic’ „, a declarat sâmbătă, directorul general al Aeroportului Internaţional din Sibiu, Marius Gîrdea.
Verificarea pasagerilor nu este întârziată de câinii care pot depista infecţia care duce la COVID-19. Călătorii nu au de ce să se teamă de aceste animale, chiar dacă sunt alergici, pentru că ele nu pot ajunge cu botul efectiv la pasager, ci îl pot doar mirosi printr-un perete de protecţie, prevăzut cu găuri. De asemenea, nu există riscul ca aceşti câini să muşte vreun pasager.
„Astăzi am avut în jur de 110 pasageri, ca şi timp am avut circa 40 de minute. Este suficient, câinii nu sunt solicitaţi foarte mult sau peste capacitatea lor, deci este în regulă. (…) Câinii se plimbă şi printre pasageri. Azi am avut o verificare dublă a pasagerilor. Putem afirma că, în proporţie de sută la sută, că nu a existat nicio persoană infectată care să fi intrat în ţară în acest moment. Nu există niciun pericol (pentru pasageri, pentru – câini n.r.). Până la acest moment, atât la noi în ţară, cât şi în străinătate, am fost în contact cu autorităţile din alte state atât din Europa, cât şi din Asia. Nu sunt până la acest moment, rezultate ştiinţifice care să ateste faptul că virusul poate fi transmis de la câine la om. (…) Câinii nu au dezvoltat această agresivitate, ei au fost obişnuiţi cu aeroportul, cu municipiul Sibiu, cu persoane, cu copii, deci nu există niciun fel de risc din această perspectivă”, a precizat directorul Centrului Chinologic din Sibiu, Leonard Bîlă.
Câinii poliţişti de la Sibiu au fost antrenaţi interacţionând cu persoane cu COVID-19.
„De exemplu am făcut antrenamente şi ieri şi cu o zi înainte, cu două persoane infectate cu Sars-CoV-2, iar reacţia câinilor este foarte evidentă pentru noi, dar şi pentru necunoscători, şi anume faptul că începe urmărească persoana respectivă. Practic, dintr-o dată vezi că este schimbat câinele, când dă de o persoane infectată. Astăzi s-au descurcat foarte bine. (…) Nu e nicio problemă nici pentru copii, nici pentru adulţi, pentru nicio persoană. Noi am folosit mirosul de transpiraţie al persoanei. ( infectate – n.r.)”, a explicat Silviu Stan, instructor de dresaj care lucrează cu un câine ce poate depista COVID-19.
Singura problemă a autorităţilor este legislaţia în vigoare, potrivit prefectului de Sibiu. Un pasager depistat cu infecţia cu Sars-CoV-2 de către un câine poliţist, care refuză testarea rapidă, nu poate fi obligat să se testeze de COVID-19, afirmă prefectul Mircea Creţu.
Întrebat de presă dacă ar trebui să fie obligatorie testarea rapidă de COVID-19 la Aeroportul Internaţional Sibiu, prefectul Mircea Creţu a spus: „Aici ar trebui să ne gândim şi să se ia o hotărâre. E de gândit dacă se va modifica legislaţia, astfel încât testarea să fie obligatorie. Eu cred că la nivelul autorităţilor se gândesc şi alte măsuri care să ducă spre bine lupta cu coronavirusul”.
Dacă misiunea câinilor poliţişti de la Sibiu va fi un succes, atunci MAI intenţionează să introducă şi în alte aeroporturi din România echipe canine de depistare a coronavirusului SARS-CoV-2.
Şi în alte ţări din lume, câinii sunt special antrenaţi să detecteze persoanele cu COVID-19.
sursă: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News