Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

VIDEO: Cal filmat în trafic în timp ce galopa pe Autostrada Sebeș-Sibiu

Publicat

YouTube video

Un șofer care se deplasa în urmă cu o săptămână pe Autostrada  Sibiu – Sebeș  a avut parte parte de o surpriză, un participant la trafic mai neobișnuit mai ales pe astfel de drumuri.  Un cal a fost filmat în timp ce galopa de liber printre mașini  în zona localității Șura Mare pe sensul spre Sebeș.

Incidentul a fost filmat de un cititor care aflat în trafic, a ajutat la scoaterea calului de pe autostradă. Potrivit sibianului, calul a fost văzut inițial în localitatea Șura Mică, iar ulterior după o încercare nereușită de a fi oprit, a intrat pe autostrada pe sensul de mers către Sebeș, scrie oradesibiu.ro.

„Împreună cu un alt șofer am încercat să îl ferim de celelalte mașini, iar în prima parcare, cea din dreptul localității Cristian am reușit să îl dirijăm înăuntru. Întrucât poliția română nu este dotată cu un cititor de chip-uri, calul a fost legat de un pom, urmând ca cercetările pentru găsirea stăpânului să fie făcute de dimineață”, a explicat sibianul în mesajul care a însoțit filmarea scrie sursa citată.

 

sursa: oradesibiu.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax