Administrație
VIDEO: Când va fi redeschis pentru public Bazinul Olimpic din Alba Iulia, după lucrările de modernizare. Anunțul primarului
Primarul Gabriel Pleșa a anunțat când se va redeschide pentru public Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde sunt derulate lucrări de modernizare a instalațiilor. Bazinul a fost închis din octombrie, pentru această investiție.
Bazinul va fi redeschis în săptămâna dintre Crăciun și Revelion.
”Filtrele sunt schimbate, se umple bazinul, vom începe să încălzim apa.
În zilele dintre sărbători și în vacanța de iarnă a copiilor se va putea înota în Bazinul Olimpic”, spune Pleșa.
Acum aproape o lună, primarul anunța că bazinul urma să fie redeschis cel târziu după Sărbătorile de iarnă.
Investiția pentru modernizarea Bazinului Olimpic
Bazinul a fost închis din octombrie lucrări de reparații și modernizare, în vederea îmbunătățirii eficienței energetice.
Lucrările de modernizare a sistemelor tehnice în domeniul eficienței energetice au fost derulate în cadrul proiectului „Soluții inovative de îmbunătățire a eficienței energetice a bazinului olimpic de înot din Alba Iulia”.
A fost finanțat de “EEA and Norway Grants 2014-2021” și coordonat de Innovation Norway prin programul Energie în România- apelul Eficiență Energetică.
Lucrări:
- sistem de pompe de căldură
- unitate de cogenerare (căldură și electricitate), cu randament mare
- înlocuirea unui cazan pentru apă caldă cu două cazane în condensație cu randament crescut
- sistem automat de jaluzele exterioare
- sistem de control al debitului de aer ventilat
- iluminat LED
- sistem de management energetic al clădirii.
Prin implementarea acestor soluții în cadrul proiectului, se dorește diminuarea energiei consumate de bazinul olimpic și a emisiilor aferente, precum și reducerea considerabilă a cheltuielilor de operare, a anunțat administrația locală.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News