VIDEO: Ce își doresc localnicii din Alba Iulia, de la viitorul primar. Declarații din stradă, de la cetățenii din oraș
Alegerile locale bat la ușă, iar cei care vor decide cine va ajunge primar al municipiului Alba Iulia sunt cetățenii. Localnicii sunt cei care vor merge la vot, pentru a alege politicianul care va conduce orașul pentru următorul mandat.
Reporterii alba24.ro au vrut să afle de la cetățeni ai orașului ce așteptări au de la viitorul primar. În linii mari, aceștia vor ca lucrările de mobilitate să fie finalizate și investiții în educație (creșe și grădinițe).
Însă nu au lipsit și criticile la adresa politicienilor sau a actualei conduceri politice. Vedeți în video-ul de mai jos ce au răspuns cetățenii.
La Alba Iulia, nici un partid politic nu și-a anunțat candidatul oficial pentru cursa de primar al orașului.
Momentan, doar la nivel declarativ, din partea PNL ar urma să candideze actualul primar (plecat din USR), Gabriel Pleșa, iar de la AUR, senatorul ex PSD, Călin Matieș.
PSD și USR nu au făcut momentan nici o declarație în acest sens.
Cei care vor decide cine va ajunge primar sunt localnicii, cei care vor merge la vot.
Am mers pe stradă, printre cetățeni pentru a afla ce își doresc de la viitorul primar. Vedeți în video-ul alba24.ro care sunt cele mai mari cerințe ale localnicilor.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (4)