VIDEO: Ce spune primarul Gabriel Pleșa despre traficul rutier din Alba Iulia: ”Nu aș putea zice că sunt nemulțumit”
Traficul rutier din Alba Iulia, un subiect amplu dezbătut în oraș, atât de șoferi dar și de pietoni. Modernizarea semaforizării și introducerea sistemului de trafic inteligent în oraș a dus la o amplă dezbatere.
Timpii mari de așteptare la semafoare, numărul mare de semafoare instalate la distanțe scurte, sincopele sistemului de monitorizare al traficului-toate duc la discuții în rândul localnicilor din oraș.
Drept urmare reporterii alba24.ro l-au întrebat pe primarul Gabriel Pleșa ce părere are el despre traficul rutier și dacă din punctul lui de vedere în oraș circulația auto se desfășoară în parametri normali.
”Nu aș putea zice că sunt nemulțumit, dar există lucruri care trebuie upgradate și lucuri care trebuie îmbunătățite. Sigur, lucrăm la acest lucru, din păcate așa cum știți bugetul l-am votat la începutul lunii mai am pierdut patru luni în care nu am putut face nici măcar o achiziție de sistem luminos intermintent prin care cei care fac dreapta să poată să facă acest lucru în intersecții, iar acum l-am dat în achiziție. Acesta este unul dintre lucurile pe care le vom modifica.
Deja funcționăm cu acel centru de managment al traficului, dar nu la capacitatea care trebuie, am treinuit oamenii care vor lucra acolo și vom putea să îmbunătățim timpul de așteptare live, adică pe loc acolo unde constatăm pentru că știți că sunt vreo 96 de camere de luat vederi pe aceste trasee și se poate vedea dacă există cozi în anumite intersecții, de pe străzi secundare și se poate modifica acest lucru. Tot sistemul este perfectibil și se îmbunătățește în permanență”, a declarat primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)