Administrație
VIDEO Ce spune primarul Pleșa despre problemele de trafic din Alba Iulia. Când va funcționa sistemul de management al semafoarelor

Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a oferit primele explicații legate de modul în care funcționează semafoarele care au dat peste cap traficul din oraș.
Pleșa a spus că proiectul nu este finalizat, cel mai probabil, sistemul de management al traficului va fi complet funcțional la jumătatea lunii mai, după recepția ultimului tronson din proiectele de mobilitate, programată spre finalul lunii aprilie.
Alba24 l-a întrebat pe primar, care este situația și când se va regla.
Reporter: Domnule primar, o problemă destul de mare pentru Alba Iulia, aceea a semafoarelor. Deja nu cred că mai trebuie să discutăm despre cât de problematice sunt, dar cetățenii așteaptă un răspuns. Când va intra în funcțiune sistemul inteligent de management al semafoarelor?
Gabriel Pleșa: ”Am programat recepția și pe ultimul tronson pe care nu l-am recepționat, Bulevardul Încoronării, Viilor, deci ultimul tronson pe care nu l-a veam recepționat.
După ce recepționăm acest ultim tronson, va trebui să facem recepția și centrului de management a traficului.
Atunci vor intra și vom da drumul și la sistemul de bike sharing, pentru că doar atunci vom putea să finalizăm cu adevărat aceste proiecte.
Eu zic că până la sfârșitul lunii aprilie finalizăm recepția și probabil undeva în jurul datei de 15 mai vom intra, mă rog, conform a tot ceea ce s-a proiectat și tot ceea ce ne-am dorit cu noi reglementari de circulație în vigoare.
Suntem și noi foarte curioși să vedem, mai ales că va fi o perioadă în care va trebui să ajustăm, să upgradăm poate chiar soft-ul sau să ajustăm acolo unde nu se vor sincroniza așa cum ne dorim, în funcție de traficul de la anumite ore și în funcție de locul unde se produce congestionarea de trafic”.
Probleme mari în traficul din Alba Iulia
Până atunci însă, traficul din Alba Iulia rămâne cea mai mare problemă a orașului. Semafoarele nu sunt sincronizate, iar setările după care funcționează generează situații aberante.
Spre exemplu, se întâmplă ca pietonii și mașinile să aibă verde în același timp. Este cazul intersecțiilor din Cetate (de la Școala ”Mihai Eminescu” și de la Agras), unde mașinile care fac stânga dinspre străzile secundare au verde în același timp cu pietonii care traversează.
De asemenea, traficul este secționat de semafoare nesincronizate, plasate prea aproape unul de celălalt.
În fața Prefecturii, mașinile care vin de pe Strada București nu pot face dreapta spre Poliție, din cauza mașinilor care au roșu la stânga și cu care împart aceeași bandă.
Situația a fost semnalată de cititorii Alba24, care au remarcat că multe zone, altădată fără probleme de circulație, au devenit brusc aglomerate, iar timpii de așteptare sunt foarte mari.
Mai mult, mașinile care așteaptă la semafoare generează mai multă poluare, lucru sesizat de pietoni.
Modul în care se desfășoară acum traficul include și mai multe aberații. Spre exemplu, un cititor care locuiește în zona Schit a semnalat că, legal, nu mai poate ajunge în curtea Spitalului Județean Alba, dacă este nevoie să se deplaseze rapid cu un bolnav.
Asta pentru că nu se mai poate întoarce nici în fața spitalului, nici la intersecția cu strada Cloșca și nici la intersecția cu Toporașilor.
Acestea sunt doar câteva dintre problemele semnalate de cititori.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
vasile
sâmbătă, 19.04.2025 at 23:39
niște incompetenți asta înseamnă oameni politici fără nici o pregatire