VIDEO: Cei mai buni sportivi de la Poliția Alba și-au testat forțele la un concurs de crossfit. Câștigătorii
Cei mai buni sportivi din structurile Inspectoratului de Poliție Județean Alba au participat la un concurs de crossfit, aflat la cea de-a treia ediție. Competiția a fost organizată în cadrul activităților sportive dedicate Zilei Poliției Române.
Potrivit IPJ Alba, concursul a avut loc vineri, 20 martie și i-a adus împreună pe cei mai buni sportivi din structurile inspectoratului.
Concurenții au avut de parcurs un traseu complex, format din 10 ateliere care le-au testat calitățile motrice, de viteză, de rezistență, îndemânare și forță.
Câștigătorii
La categoria până la 36 de ani, câștigător a fost Ț.P., din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
A urmat în clasament Alexandru Klamer, din cadrul Serviciului Logistic.
Pe locul trei a fost C.O., din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
La categoria peste 36 de ani, rezultatele au fost următoarele:
- locul I: B. A., din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale
- locul II: Cătălin Novăcean, din cadrul Serviciului Criminalistic
- locul III: Daniel Jude, din cadrul Serviciului Comunicații și Informatică.
Activitatea a fost coordonată de polițiștii Biroului Pregătire Profesională și a fost organizată cu sprijinul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – Regiunea I Alba, al Asociației Sportive Dinamo, al Corpului Naţional al Poliţiştilor Alba, al Asociației APULUM, precum și al sindicatelor S.N.P.P.C, Pro Lex, Diamantul și Europol.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)