VIDEO: Cel mai mare buget din istoria Blajului, aprobat. Primarul Gheorghe Rotar: Investiții de 15.150 de lei pe cap de locuitor
Primarul din Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat aprobarea bugetului local al municipiului. Rotar spune că este cel mai mare buget din istoria Blajului.
Acesta a explicat și care sunt principalele investiții pentru care vor fi cheluiți banii, adică peste 303 milioane de lei dintr-un total de 376 de milioane.
”Tocmai s-a terminat ședința în care am aprobat bugetul pentru anul 2026. Este bugetul cu cele mai multe venituri și cheltuieli din istoria Blajului.
Este vorba despre 376 de milioane de lei, un buget imens. Este un buget care are 303 milioane de lei pentru investiții. Raportat la populația Blajului, undeva la 15.150 de lei pe cap de locuitor în acest an investițional.
Acest buget este foarte provocator pentru administrația locală și pentru angajații primăriei, întrucât volumul de muncă pentru punerea în aplicare a acestuia este imens, dar lucrările sunt absolut necesare pentru dezvoltarea în continuare a Blajului și vorbim aici de la arhi-așteptata variantă ocolitoare, creșă, bibliotecă, centru de zi pentru persoane vârstnice, finalizarea lucrărilor de eficientizare la blocuri, la spital (...) la școli, deci sunt lucrări de o importanță deosebită, într-un moment de cotitură a dezvoltării Blajului.
Cu aceste investiții finalizate, Blajul va fi cu siguranță un oraș cu adevărat european” a spus primarul Rotar.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)