Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Cel mai vechi atelier de pălării din România se află la Sebeș. Mădălina Dădârlat conduce o afacere veche de 128 de ani

Publicat

În fața pieței din Sebeș, într-o clădire modernă, viu colorată pe interior se scrie istorie de mai bine de 100 de ani. Istoria pălăriilor din România. Este vorba despre atelierul de pălării Dădârlat. Este cel mai vechi atelier de pălării din țară. 

O afacere de familie care a ajuns la a patra generație, iar acum se află sub conducerea Mădălinei Dădârlat. Mădălina a luat o afacere clasică și a dus-o în perioada modernă. De la pălării tradițional românești la zona de fashion și prezentări de modă. 

Am fost să o întâlnim pe Mădălina și să aflăm povestea atelierului și a omului din spatele afacerii.

Ea este Mădălina, din Sebeș. Avea un job stabil la Cluj, dar a pariat pe tradiție. A părăsit Cluj Napoca și s-a întors la Sebeș, unde a preluat afacerea de familie. O afacere care a început din 1896 și acum a ajuns la un alt nivel.

Mădălina a preluat afacerea de la tatăl său și a vrut să vină cu un suflu nou. Nu s-a limitat doar la pălării de vânători, ciobani și pălării clasice, ci a îmbinat tradiția cu modernismul.

YouTube video

A ieșit din clasic și a intrat pe social media. În timp, pălăriile făcute la Sebeș au ajuns pe podiumuri la defilări de modă în Milano sau Dubai.

A gândit totul până în cel mai mic detaliu și ne-a spus povestea familiei prin atelierul pe care l-a refăcut și regândit. A pus accent pe spațiul în care se defășoară activitatea și a transformat atelierul într-o zonă ”caldă” și plină de lumină.

Are angajați care știu ce fac și în care a căutat anumite calități. Totul se face manual, de la modelarea pălăriei, la călcarea ei și partea artistică în care pălăria este brodată.

Însă pălăriile trebuie vândute, iar din acest motiv, Mădălina a investit în promovare și în social media. Știe că mesajul ei trebuie să ajungă la publicul țintă, iar publicul se află în online.

Are comenzi în toată țara, iar asta se datorează suflului nou pe care l-a inspirat afacerii vechi de aproape 130 de ani. O afacere de familie care continuă la Sebeș și de la tradiționalism a trecut la modernism.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement