Connect with us
Advertisement

Economie

VIDEO: Ciucă anunță plafonarea prețului la gaz și curent, de la 1 aprilie, pentru un an. Care sunt tarifele

Publicat

Guvernul va adopta în această săptămână pachetul de măsuri pentru reducerea presiunii generate de facturile la energie electrică și gaze naturale, a anunțat, luni seara, premierul Nicolae Ciucă.

”Vom interveni printr-un set de soluții ce includ plafonări și compensări pentru un an, începând din 1 aprilie”, a spus premierul.

  • Pentru un consum de până la 100 kw/lună, românii vor plăti 0,68 lei/kW.
  • Pentru un consum cuprins între 100 și 300 kWh vor plăti 0,8 lei/kw.
  • La gaz, prețul pentru gospodării va fi de 0,31 lei/kW.
  • Companiile românești vor beneficia de preț fix la energia electrică de 1 leu/kW (TVA inclus) și 0,37 lei/kW la gaz (TVA inclus).
  • Marii consumatori vor avea pachete dedicate de ajutor de stat.

Până la 31 martie este în vigoare actuala schemă de compensare.

”Suntem în discuții cu Comisia Europeană pentru a continua și în acest an sprijinul acordat marilor consumatori – combinate chimice și cele din industria de prelucrare de materii prime. Măsurile pe care le luăm vor proteja populația și economia de creșteri ale prețurilor și inflației”, a precizat Ciucă.

România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare

România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare, destinate economiei, pentru a putea interveni în ajutorul mediului de afaceri, al întreprinderilor, a mai spus premierul.

„Traversăm o perioadă complicată, marcată de crize multiple, care necesită decizii şi măsuri eficiente de contracarare a creşterii preţurilor. În acest sens, am discutat cu ministrul Finanţelor, care se află la Bruxelles unde discută cu omologii europeni din ECOFIN, să găsească măsuri concrete la nivelul Uniunii Europene pentru sprijinul economic al ţărilor membre. Avem deja un mecanism care a funcţionat în perioada pandemiei şi care poate fi extins şi chiar dezvoltat în contextul celorlalte crize cu care ne confruntăm azi.

România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare destinate economiei româneşti, pentru a putea interveni în ajutorul mediului de afaceri, al întreprinderilor româneşti. Acest pachet trebuie să facă faţă provocărilor ridicate pe piaţa europeană şi să garanteze continuitate, stabilitate şi predictibilitate, atât mediului de afaceri, cât şi populaţiei”, a precizat premierul.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement