În conferința de presă de la sediul PDL Alba de vineri, 7 iunie, deputatul Clement Negruț a vorbit despre situația autostrăzilor din Alba, susținând că atenția celor care se ocupă de construcția de autostrăzi ar trebui îndreptată spre „finalizarea investițiilor deja demarate” și nu spre lansarea unor proiecte noi. Aici, parlamentarul se referea la proiectul noii autostrăzi Sebeș-Turda, care a dus la întârzierea construcției șoselei ocolitoare a orașului Sebeș, cu aproximativ 8 luni.

Publicitate

„Am avut o dezbatere publică și cu cei care au lansat pe piață acest proiect, care, sigur, este necesar. Și eu, în campania electorală, am arătat importanța legăturii dintre autostrada Transilvania și culoarul IV, dar rămân convins că prima dată trebuie finalizate investițiile deja demarate. Nu poți lansa pe piață doar <fumigene> care să acopere incompetența și lipsa de finanțare a unei lucrări atât de importante pentru noi, ca județ și pentru municipiul Sebeș. Mă refer aici la ocolitoarea Sebeș, care se află într-o întârziere de aproximativ 8 luni, ținând cont de un lucru evident. În 12 septembrie, eu și conducerea Straco anunțam oprirea circulației la Sebeș și devierea ei pentru lucrările de la pod. Iată că acest lucru s-a întâmplat la sfârșitul lunii mai. Au trecut în jur de 8 luni de zile și abia acum au început lucrările la ceea ce povesteam că se va face în septembrie”, a declarat deputatul Clement Negruț.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

„Din acest motiv, am adresat o interpelare ministrului Dan Șova și o interpelare ministrului Relu Fenechiu, prin care le solicitam să îmi prezinte situația lucrărilor de fonduri pentru construirea acestui tronson de autostradă și pentru autostrada Sebeș-Turda. Asta pentru că, după unii, e aproape gata. Or, nu putem să ne jucăm cu oamenii, neștiind ce se întâmplă cu proprietățile, pe unde trece etc”, a adăugat Negruț.