Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Concerte extraordinare de colinde, daruri culturale pentru iubitorii de tradiții și folclor, la Alba Iulia și Blaj

Publicat

Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, două concerte extraordinare dedicate Sărbătorilor de Iarnă. „Gala colindului tradițional din județul Alba” și „Concert de colinde la palat” au fost evenimentele culturale care reunit, sâmbătă și duminică, o parte dintre cei mai îndrăgiți interpreți de folclor muzical din România.

Primul concert a avut loc, sâmbătă, 18 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia și a cuprins Gala colindului tradițional din județul Alba. Concertul a fost susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal, alături de îndrăgiți interpreți de folclor precum Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Veta Biriș și Grupul vocal de teologi greco-catolici, Mariana Anghel și Adriana Anghel, Leontina Fărcaș și Grupul vocal tradițional „Muguri de Tezaur”, Ilie Medrea, Roxana Reche, Mirela Mănescu și Grupul vocal tradițional „Țarina”, Marinela Baba, Teodora Zărnescu Craiu și Maria Dan Păucean, Cristian Țăran, Floricica Moga, Maria Filimon, Adina Hada și Miruna Medrea, Nicolae Plută, Dorina Narița, Ina Todoran și Grupul vocal tradițional „Fetele de pe Târnave”.

„Gala colindului tradițional a fost o adevărată poveste de Crăciun, cu colinde tradiționale din județul Alba, pusă în scenă la cel mai ridicat nivel profesional de către echipa Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. Ne bucurăm că am avut alături de noi o parte dintre cei mai îndrăgiți interpreți de folclor muzical din România, care au adus publicului vestea bună a Nașterii Domnului. Pe această cale le transmitem mulțumirile noastre și aprecierile publicului care i-au urmărit live, în sală sau online”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

În cadrul acestui concert, a fost acordată prima distincție emisă de Cancelaria Distincțiilor din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”, respectiv  titlul de „STRĂJER AL CULTURII ROMÂNE”. Semnatarii distincției sunt personalități din domeniul culturii române (cercetători, profesori universitari, artiști, realizatori tv, academicieni) precum: Ioan Haplea, Doina Ișfănoni, Sabina Ispas, Ilie Moise, Gheorghița Nicolae, Mircea Vintilă, Dinu Olărașu, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Zoia Alecu, Mariana Anghel, Nicolae Furdui Iancu, Veta Biriș, Traian Jurchela, Nicu Alifantis, Ioan Bocșa, Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Roșoga, Emeric Imre, Vali Șerban, Părintele Doru Gheaja, Aneta Stan, Ionuț Fulea, Leontina Fărcaș, Floarea Calotă, Alexandru Pugna și Ioan-Aurel Pop. Titlul de „STRĂJER AL CULTURII ROMÂNE” i-a fost acordat domnului Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, „în semn de aleasă prețuire, pentru buna colaborare și întreaga activitate în beneficiul educației artistice și culturii românești”.

Cel de-al doilea concert extraordinar a avut loc la Palatul Cultural din Blaj, fiind un eveniment care a reunit orchestrele Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba: Orchestra de Cameră și Ansamblul Folcloric. Celor două orchestre li s-au alăturat interpreții Mariana Anghel, Leontina Fărcaș, Grupul vocal tradițional ,,Muguri de Tezaur”, Roxana Reche, Maria Filimon, Floricica Moga, Ina Todoran, Grupul vocal tradițional ,,Fetele de pe Târnave”, Dorina Narița și Nicolae Plută.

Ambele concerte s-au desfășurat cu public, accesul fiind permis până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. De asemenea, pentru acces au fost impuse măsurile sanitare în vigoare precum prezentarea certificatului de vaccinare sau a rezultatului unui test RT- PCR negativ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement