Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Conferința de lansare a celei de-a treia ediții a Festivalului Alba Jazz. Invitați de marcă, muzică de calitate și personaje istorice

YouTube video

Publicat

Muzică de calitate, ateliere, artiști de renume și personaje istorice. De toate acestea vor avea parte albaiulienii și turiștii care vor ajunge în acest sfârșit de săptămână în Alba Iulia, la cea de-a treia ediție a Festivalului de jazz.

Nimic nu se compară cu un sfârșit de săptămână plin de muzică și de relaxare. Alba Iulia aduce în weekendul 16-18 mai cea de-a treia ediție a Alba Jazz și „Noaptea Muzeelor”.

Conferința de lansare a evenimentului a avut loc miercuri, la Art Cafe Downtown unde au fost prezenți vicepreședinții Consiliului Județean Alba, Florin Roman și Alin Cucui, directorul artistic al festivalului Laura Orian, purtătorul de cuvânt al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, Liviu Zgârciu și responsabilul de chitară, Dragoș Tudor.

Aceștia au vorbit despre programul evenimentului, invitații care vor veni la Alba Iulia, dar și despre importanța Festivalului Alba Jazz.

„Ne bucură că ne alăturăm eforturilor publice locale de a genera evenimente care să promoveze municipiul, județul și care să atragă turiști în Alba Iulia. Ne propunem să mergem mai departe cu astfel de evenimente și să le promovăm de la an la an. Pe partea de turism, lucrăm foarte intens la ceea ce se numește trecerea de la turismul de o zi la turismul de weekend, prin astfel de evenimente încercăm să ținem turiștii mai mult la Alba Iulia, să înnopteze, să plătească cazare, să cumpere suveniruri, să viziteze Cetatea Alba Carolina și alte obiective de interes turistic”, a declarat vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman.

Acesta a precizat că începând cu anul viitor se va încerca extinderea acestor evenimente în afara Cetății, de exemplu zona de la Schit unde, în opinia sa, se pot face spectacole în aer liber și alte momente de interes public.

La conferința de presă a fost prezent și Liviu Zgârciu, reprezentant al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, care a dorit să aducă în atenție un alt eveniment important care va avea loc în acest sfârșit de săptămână și anume „Noaptea Muzeelor”.

Evenimentul în care „Istoria prinde viață la Alba Iulia” are la bază personaje istorice care vor fi scoase atât la Noaptea Muzeelor cât și la 1 Decembrie. Sâmbătă vom avea ocazia să-i vedem de Regele Ferdinand și Regina Maria, primul primar al orașului, Camil Velican, voievodul Mihai Viteazul, dar și alte personaje din istorie.

Liviu Zgârciu a declarat că anul trecut la Noaptea Muzeelor au fost prezenți 7.000 de vizitatori, numărați după bilete. În premieră, anul acesta se va deschide pentru eveniment și Sala Unirii.

Despre festivalul de Jazz si alte evenimente care vor avea loc în județul Alba a vorbit și vicepreședintele Cj Alba, Alin Cucui.

„Este un lucru foarte important că Festivalul de Jazz se întâlnește cu Noaptea Muzeelor, și colegii de la muzeu vin cu o serie de evenimente proprii. De asemenea vom continua joi și cu Gala Vinurilor Județului Alba, o să aveam o conferință în care vom prezenta detalii despre concursul de vinuri și vom continua sâmbătă cu cea de-a doua etapă a concursului Festival Cultură pentru Cultură care va avea loc la Loman la Săsciori, iar duminică ce de-a treia etapă la Negrileasa în Poiana Narciselor de asemenea Cultură pentru Cultură.” a declarat vicepreședintele CJ Alba, Alin Cucui.

Și anul acesta la Festivalul de Jazz vom avea nume mari și foarte mari care ne vor onora cu prezența. Vorbim, aici, despre Mircea Tiberian, Carsten Dahl, Jazzapella, Lucian Ban & Mat Maneri, Ozana Barabancea, Stan Zamfirescu și Orchestra de Cameră a județului Alba.

Selecția trupelor e realizată în fiecare an de către Laura Orian, cântăreață și compozitoare de muzică jazz, iar festivalul are loc în diverse locații, toate situate în cetatea istorică a orașului Alba Iulia. În fiecare zi, au loc workshop-uri de jazz și chitară clasică pentru cei tineri, conferințe de presă, lansări de albume, întâlniri informale între artiști și public și, nu în ultimul rând, party-uri și jam-sessions, care piperează nopțile festivalului.

Vezi PROGRAMUL și INVITAȚII din  16-18 mai: Alba JAZZ, a treia ediţie. Concerte, ateliere, lansări de carte şi jam-sessions 

YouTube video

YouTube video

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement