Eveniment
(VIDEO) Consilierii PNL: „STP cheltuieşte pe an circa 24 de milioane de lei, din care Primăria Alba Iulia subvenţionează 18 milioane”

„Suma pe care ne-a cerut-o STP anul acesta este de circa 18 milioane de lei. Noi într-adevăr în buget am aprobat mult mai puţin, adică 12 milioane de lei, din care 5 milioane deja i-am plătit pentru că au fost datoria pe care o avem de anul trecut şi mai avem 7 milioane pentru anul acesta. Asta ar însemna că mai putem acoperi cheltuielile până în luna mai. După această lună, nu mai avem resurse financiare pentru susţinerea cheltuielilor cu transportul public”, a explicat Albani.
Consilierul a prezentat şi lista cu cele patru amendamente ce vor face obiectul unui proiect de hotărâre ce va fi depus zilele acestea la sediul Primăriei şi care va fi supus la vot într-o altă şedinţă extraordinară, ce va avea loc până la sfârşitul lunii. Este vorba despre desemnarea unui supervizor din partea Primăriei care să verifice ce face STP-ul şi de unde provin acele cheltuieli enorme cu achiziţiile, verificarea traseelor, lungimea lor şi eficienţa, modificarea perioadei de amortizare de la 5 la 8 ani, dar şi modificarea caietului de sarcini care ar sta la baza tuturor problemelor.
Afirmaţiile consilierului au fost sprijinite de cele ale colegului său, Gabriel Pleşa:
Potrivit consilierilor, cheltuielile totale ale STP se ridică pe an la suma totală de aproape 24 de milioane de lei, din care administraţia locală subvenţionează 18 milioane lei: „În momentul de faţă, un bilet costă 2 lei, iar, pentru a fi rentabil transportul public, să nu mai plătim noi nici un fel de subvenţie, ar trebui să coste 7 lei biletul. Adică vorbim de o sumă uriaşă, circa 1,6 euro, mai scump decât cursa la Roma, la Milano şi la acelaşi nivel cu cursa la Paris”, a completat Simone Albani.
Aflaţi din declaraţiile consilierilor ce părere au despre AIDA-TL, salariile colosale de acolo, dar şi despre colegii lor PSD-işti, care au votat cotizaţia municipiului pentru transportul local:



Urmăriți Alba24.ro și pe Google News