VIDEO: Cu ce dai ochii prima dată când ajungi la Alba Iulia cu trenul sau autocarul. Clădirea fostului bazar, focar de infecție
Prima priveliște pe care o are o persoană care ajunge în Alba Iulia fie cu trenul, fie cu autocarul este una dezolantă.
Situată între autogara STP și gara CFR, clădire unde pe vremuri a funcționat bazarul a ajuns un focar de infecție.
Ruina aparține societății de transport în comun (STP), dar în trecut a avut mai mulți proprietari.
Clădirea a avut mai multe utlitiăți: magazin general, magazin chinezesc, resturant, bar, dar acum singura utilitate pe care o mai are este aceea de adăpost și WC pentru oamenii străzii.
Aproape toate geamurile au fost sparte și deși există câteva gratii, în clădire se poate intra. Între timp, de când a fost părăsită, oamenii străzii au strâns în camere toate gunoaiele pe care le-au găsit: de la haine și până la obiecte de mobilier.
În interiorul clădirii mirosul este greu de suportat din cauza faptului că de-a lungul vremii locația a devenit și un WC public.
Mai mult de atât cei care își fac veacul prin zonă au declarat pentru alba24.ro că după căderea nopții, pericolul să treci pe lângă clădire este unul ridicat, din cauza faptului că cei care se adăpostesc în interiorul localției sunt de cele mai multe ori sub influența băuturilor alcoolice și violenți.
Ruina situată între gara CFR și Autogara STP Alba Iulia și fostul Cinematograf Columna din centrul municipiului au ajuns veritabile focare de infecție și gropi de gunoi, iar autoritățile și proprietarii nu fac nici un demers pentru a schimba acest aspect.
CITEȘTE ȘI: FOTO VIDEO REPORTAJ Incursiune în fostul Cinema Columna: Groapa de gunoi cu acoperiș din centrul municipiului Alba Iulia
Cel puțin în ceea ce privește fostul Cinematograf Columna, deși a intrat în proprietarea Primăriei Alba Iulia, autoritățile locale par să nu fi făcut nici un demers pentru a începe demolarea ruinei, deși primarul Pleșa dădea asigurări că procesul de demonare va începe undeva în primăvara acestui an.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (2)