Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO Cum arată grădinița smart din Ciugud, construită cu ajutorul fondurilor europene. Primăria vrea să ridice și o creșă în zonă

Publicat

Grădinița dintre fabrici, gradinița de la țară, grădinița viitorului sau grădinița din zona de dezvoltare economică de la Ciugud. Poate fi numită sau localizată în mai multe feluri. Însă cel mai simplu este să spui despre ea că este cea mai modernă grădiniță din Alba. 

A fost construită de la zero cu bani europeni. A fost vorba despre o investiție care se ridică la peste 1,6 milioane de euro. 500.000 de euro au fost din fonduri europene, iar restul de la bugetul local. Finanțarea europeană a fost acordată prin AFIR – Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Locul pe care a fost construită, pe platforma de dezvoltare economică de la Ciugud, nu a fost ales la întâmplare sau din lipsă de spațiu în comună. Ci pentru a-i ajuta pe locuitorii din Ciugud care merg dimineața la muncă în Alba Iulia și îi lasă pe cei mici la gradiniță sau pentru angajații companiilor din zonă.

Capacitatea maximă a grădiniței, conform normativelor Ministerului Educației, este de 180 de copii, repartizați în nouă săli de clasă care pot funcționa în cazul capacității maxime, sală de clasă și dormitor cu paturi rabatabile sau modulare.

Reporterii alba24.ro au mers la Ciugud pentru a vedea ce facilități are grădinița și cum arată într-o zi normală de ore. Ghid pe holurile unității școlare a fost Dan Lungu, purtătorul de cuvânt al comunei.

Dacă este la Ciugud trebuie să fie și smart

Ciugud este desemnată ”cea mai smart localitate de la țară” din România. Automat și o grădiniță construită de la zero în localitate are implementate concepte smart.

În primul rând lumina, clima și căldura se pot regla dintr-un panou de control, acestea fiind încorporate într-un sistem inteligent reducere a costurilor.

De asemenea, educatoarele au acces la panoul de control pe telefon. Mai mult de atât, spre exemplu, când concentrația de dioxid de carbon crește, educatoarele primesc o notificare pe telefon.

Mai mult de atât, accesul în grădiniță se face tot printr-o aplicație pe smartphone.

Tot la capitolul smart, grădinița dispune de multiple dotări: de la jocuri interactive, proiectoare pentru podea, săli pentru fiecare grupă, cabinet medical, băi adaptate special pentru copii și două spații de joacă moderne.

Feedback-ul părinților

Dan Lungu a spus că feedback-ul părinților este unul simplu. Aceștia vor mai multe locuri și chiar au solicitat o grupă de creșă. Din acest motiv, după doi ani, grădinița a făcut și o grupă de creșă.

Deja aceasta este ocupată la maxim. Pe viitor, cei de la Ciugud au în plan să construiască lângă grădiniță și o creșă, iar în acest moment caută surse de finanțare, a mai declarat Dan Lungu.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. @

    vineri, 04.10.2024 at 02:34

    clădirea smart cu cadre didactice slab pregătite…Anul trecut în clădirea spart ploua. Femeile de serviciu maltratează copiii de grădiniță

  2. Constantin Bucea

    vineri, 04.10.2024 at 12:39

    Poate vă decideți cum e cu finanțarea investiției. În titlu afirmați că a fost făcută pe fonduri europene, iar puțin mai jos menționați că doar 500000 euro fonduri europene, iar diferența de peste două treimi fonduri proprii. Vedeți că sursele vă induc in eroare cu un scop – să vă compromită.

    • Cristian Panu

      vineri, 04.10.2024 at 13:18

      Scrie foarte clar in titlu: ”cu ajutorul fondurilor europene”. Nu au ce să compromită sursele, deoarece nu este nimic de ascuns. Este o investitie pentru comunitate facuta cu ajutorul fondurilor europene.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement