Eveniment
VIDEO: Cum arată scurtătura ce leagă cartierele Micești și Orizont de Bărăbanț și Ampoi III din Alba Iulia. Drumul, pietruit
O stradă din Alba Iulia, ce leagă cartierele Orizont și Micești de Bărăbanț, Ampoi II și III, a fost amenajată recent cu ajutorul utilajelor Primăriei.
După ce a fost nivelată și pietruită, strada Zenit poate fi folosită acum ca rută alternativă, la orele de vârf, de către navetiștii și șoferii care tranzitează zona. Aceștia pot ocoli astfel traficul „de coșmar” de pe strada Calea Moților, între Alba Iulia și Micești.
Din păcate, o parte dintre șoferi nu cunosc încă drumul și ajung, practic, pe „arătură”, spre talcioc și stația de transformare, în zona intersecției dintre străzile Alcala de Henares și Gheorghe Șincai.
Strada Zenit, care până recent era una de pământ, a fost nivelată și pietruită pe o porțiune de circa 800 de metri, între intersecția cu strada Parâng și străzile Emil Racoviță și Hațeg.
În trecut, strada era aproape impracticabilă pe unele zone, mai ales pe timp ploios. Acum, drumul a ajuns să arate mai bine ca unele străzi din cartierul Orizont.
Primarul Gabriel Pleșa explica la sfârșitul lunii octombrie că lucrarea este un prim pas făcut pentru modernizarea străzii.
„Până vom putea să îl asfaltăm și să îl modernizăm, să avem toată infrastructura necesară finalizată (apă, canal, rețea electrică subterană), facem ceea ce putem și ceea ce se așteaptă cei care tranzitează, folosind această rută. Întregul drum va fi nivelat și pietruit în această primă fază”, a explicat primarul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News