Connect with us
Advertisement

Economie

VIDEO: Cum explică ministrul Muncii situația pensiilor după recalculare. Câte rămân la aceeași valoare la indexarea din ianuarie

Publicat

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, spune că milioane de pensii, aproximativ 82,5%, au crescut la recalculare.

Alte 13,8% se vor majora peste patru luni, la 1 ianuarie 2025. Atunci va fi prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii.

Doar 200.000 de pensii vor rămâne la aceeași valoare.

„Pentru cei 3,8 milioane de pensionari recalcularea reprezintă o reparare a nedreptăţii care li s-a făcut anterior. Când primeau pensii mai mici decât alţi pensionari care au muncit şi au contribuit la fel.

Odată ce s-a înfăptuit dreptatea, ea nu poate fi anulată. Nimeni nu poate interveni pentru a le diminua sumele primite în plus prin care li s-a făcut dreptate. Toate deciziile cu pensiile majorate rămân. Niciuna dintre deciziile cu pensii majorate nu va fi anulată.

Este nedrept că toată dezbaterea din media şi mai ales din mediul politic despre această reformă a pensiilor s-a concentrat pe pensiile care au rămas cu aceeaşi valoare în urma recalculării.

S-au concentrat pe cele aproximativ 17,5% dintre pensii care rămân la aceeaşi valoare, dar în proporţie de peste trei sferturi vor creşte şi ele de la 1 ianuarie 2025, prin aplicarea mecanismului de indexare prevăzut în lege.

Constat că cei care atacă această reformă sunt cei cărora nu le pasă de cei 3,8 milioane de pensionari care au fost nedreptăţiţi decenii întregi şi cărora li s-a făcut dreptate prin noua lege a pensiilor”, a explicat ministrul Muncii.

Ministrul Muncii: este o minciună că un milion de pensii vor fi înghețate

Ea a subliniat că „este o minciună gravă care se rostogoleşte în spaţiul public că un milion de pensii vor fi îngheţate”.

„Mă adresez celor care transmit această informaţie falsă şi care ştiu ca este falsă şi îi dezinformează în mod deliberat pe pensionari. Din totalul de 4,6 milioane de pensii, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare, 13,8% se vor majora peste patru luni, la 1 ianuarie 2025. Repet, peste 13% dintre pensionari vor beneficia de indexarea de la 1 ianuarie 2025, conform legii.

Tot de la 1 ianuarie 2025 se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare. Mai rămân doar 4,4%, – adică aproximativ 200.000 – dintre pensii care vor avea aceeaşi valoare după indexarea la 1 ianuarie.

Ele vor avea aceeaşi valoare pentru că, astăzi, nivelul lor este peste contribuţiile plătite, comparativ cu ceilalţi pensionari. Cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeaşi valoare până când vor fi ajunse din urmă celelalte pensii care au avut aceeaşi bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare”, a explicat ministrul Muncii.

Ea a subliniat că, în câţiva ani, diferenţele se vor echilibra.

„Repet, cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeaşi valoare, până când vor fi ajunse din urmă celelalte pensii care au avut aceeaşi bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare, fiindcă asta înseamnă echitatea: cei care care au avut mai puţin decât li se cuvenea, să ajungă din urmă pe cei care au avut mai mult. În câţiva ani, aceste diferenţe se vor echilibra, iar în final toţi pensionarii care au muncit şi au contribuit la fel vor avea pensii egale”, a adăugat ministrul.

Peste 4% din pensii rămân la aceeași valoare

Potrivit acesteia, nicio pensie nu scade în urma recalculării.

„În acelaşi timp, e important de spus că cele 4,4% din pensii care rămân la aceeaşi valoare beneficiază de principiul de bază că nicio pensie nu scade în urma recalculării. Dacă nu ar fi impus principiul „nicio pensie nu scade”, cele 4,4% din pensii ar fi fost tăiate în urma recalculării pentru a fi adus la nivelul de contributivitate aplicat celorlalte pensii.

M-am opus acestui lucru, nu am acceptat tăierea niciunei pensii. I-am protejat pe aceşti pensionari care primeau pensii peste nivelul lor de contributivitate, adică pensii mai mari decât cei ceilalţi pensionari care au muncit şi contribuit la fel”, a adăugat Simona Bucura-Oprescu.

Situația celor cu pensii mari

Ministrul Muncii a subliniat că a apărat aceşti pensionari pentru că nu este vină lor că „legislaţia s-a modificat incoerent, în ultimele decenii”.

„Nu este vina lor că legislaţia anterioară le-a oferit pensii mai mari decât în cazul altor pensionari care au muncit şi contribuit la fel. Deci, nu cei 4,4% dintre pensionari au fost nedreptăţiţi, cum susţin acum, în mod fals, reprezentanţii unor partide, în goana lor după procente electorale. Cei 4,4% dintre pensionari au fost protejaţi să nu li se taie pensia, cum probabil ar fi încercat alţii care au mai încercat să taie pensii în România.

Nedreptatea nu este la cei 4,4%, nedreptatea a fost la cei 82,5% dintre pensionari care au primit pensii mai mici decât ar fi avut dreptul. Celor peste 3,8 milioane de pensionari li s-a făcut dreptate prin această reformă a pensiilor. În concluzie, li s-a făcut dreptate celor 3,8 milioane de pensionari prin majorările obţinute în urma recalculării, nici o pensie nu scade. Acesta este adevărul despre reforma pensiilor din sistemul public”, a adăugat ministrul Muncii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement