VIDEO: Cum se trece prin vama Nădlac 2, în prima zi de la intrarea României în Schengen. La miezul nopții, când România a aderat la spațiul Schengen, barierele au fost ridicate, gheretele au fost închise, iar polițiștii de frontieră s-au retras din vămi.

Publicitate

Nădlac II, situat pe autostrada A1, este unul dintre cele 40 de puncte de trecere a frontierei, care au eliminat controalele sistematice la granița cu Ungaria.

Astfel, călătoriile între România și Ungaria prin acest punct se desfășoară similar cu deplasările interne, fără oprire pentru verificarea documentelor de călătorie.

Un cititor Alba24 a trecut miercuri pe acolo și a surprins vama pustie, atât pe partea română cât și pe partea maghiară.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Reamintim că autoritățile pot efectua controale aleatorii în baza unei analize de risc, pentru a preveni și combate activitățile ilegale.

Este important ca persoanele care călătoresc să aibă asupra lor un document de identitate valabil, precum pașaportul sau cartea de identitate, deoarece acestea pot fi solicitate în cadrul acestor verificări.

Eliminarea controalelor la frontiera internă aduce deja beneficii semnificative, reducând timpii de așteptare și facilitând fluxul de persoane și mărfuri între România și celelalte state membre Schengen.

Pentru frontierele externe ale spațiului Schengen, Poliția de Frontieră a luat măsuri de securizare, prin suplimentarea personalului și dotarea cu tehnică de supraveghere.

Publicitate
Sursă video: cititor Alba24