Aiud
VIDEO: Cum va arăta centrul municipiului Aiud, după modernizare. Proiectul, pregătit pentru finanțare
Primăria Aiud a prezentat proiectul actualizat privind modernizarea Zonei Centrale Protejate din municipiu.
”Proiectul tehnic actualizat privind reabilitarea și modernizarea Zonei Centrale Protejate din municipiul Aiud va fi predat până la mijlocul lunii aprilie. Documentația întocmită inițial nu a fost depusă spre finanțare.
Actualizarea documentației a fost necesară pentru că avea mai bine de 7 ani vechime, știut fiind faptul că după 2 ani orice documentație tehnică trebuie adusă la zi. În acest sens, am reușit să câștigăm o finanțare europeană în valoare de 874.650 lei. În noul proiect au fost integrate și soluțiile din proiectele privind modernizarea iluminatului public și transport public ecologic, proiecte aflat în diferite etape de implementare.
Reabilitarea Zonei Centrale Protejate este unul dintre cele mai importante proiecte ale Aiudului pentru exercițiul financiar 2021 – 2027, care va reda zona centrală pietonilor. În acest moment, avem pregătită documentația necesară și proiectul poate fi depus spre finanțare atunci când se va deschide un apel potrivit” – Primăria Aiud.
sursă imagini: Facebook (Primăria Municipiului Aiud)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News