Administrație
VIDEO: Cum vrea Voicu Paul să organizeze Primăria Alba Iulia, după plecarea lui Mircea Hava. Kaizen pentru funcționarii zen
Voicu Paul, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia, a discutat într-un interviu realizat de Alba24 despre proaspăta funcție pe care o deține, reorganizarea primăriei, problema gunoiului din oraș, dar și o posibilă candidatură la funcția de primar, la alegerile locale de anul viitor.
Acesta a ținut să precizeze că atribuțiile de primar le-a preluat mult mai devreme, din 8 ianuarie, deoarece Mircea Hava a fost ”prins” atât cu campania pentru europarlamentare, cât și cu câteva probleme personale.
O problemă actuală în cadrul primăriei este plecarea, alături de Mircea Hava, la Bruxelles, a echipei cu care fostul primar a coordonat mare parte din activități.
CITEȘTE ȘI: VIDEO: Scandalul de la Creșa din Alba Iulia. Viceprimarul Voicu Paul: ”Nu știu dacă comportamentul unor copii este de înger”
Este vorba despre city managerul orașului, Nicușor Moldovan, care a fost suspendat pe o perioadă de cinci ani. De asemenea a plecat și Mihai Coșer, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Atribuțiile lui Nicușor Moldovan au fost preluate chiar de Voicu Paul.
Alegerile locale din 2020
Referitor la o posibilă candidatură la funcția de primar al orașului, Voicu Paul a declarat că persoana care va reprezenta PNL la alegerile locale din Alba Iulia va fi aleasă în urma unui sondaj realizat în interiorul partidului.
Voicu a declarat că sunt mai mulți membri PNL care își doresc fotoliul de primar la Alba Iulia, ceea ce va duce la o competiție în partid.
Cel mai vehiculat nume pentru competiția internă este Gabriel Pleșa, actualul viceprimar, care și la alegerile pentru primar interimar a vrut să candideze, dar Mircea Hava l-a lăsat moștenitor de drept pe Voicu Paul.
Sondajul din interiorul PNL va fi realizat în două etape, unul în toamna anului 2019 și unul în primăvara anului viitor.
Întrebat cum ar vedea o candidatură împotriva lui Gheorghe Damian ( primarul din Ciugud), Voicu Paul consideră că Damian încă nu este sigur dacă vrea să candideze la Primăria Alba Iulia.
Alba Iulia și problema gunoiului
În ceea ce privește problema gunoiului din oraș, în data de 9 septembrie se încheie contractul cu firma Polaris. Dar Primăria vrea să mai prelungească pe trei luni contractul cu Polaris pentru ridicarea gunoiului, până când noua firmă care a câștigat licitația, RER VEST SA, își va începe activitatea în municipiu.
Reorganizarea Primăriei după plecarea lui Mircea Hava
”Nu pot să fac altfel (…), nu consider că am făcut ceva absurd, depășit sau anormal”, a declarat Voicu Paul despre ordinea pe care o face în Primăria Alba Iulia, după plecarea lui Mircea Hava.
CITEȘTE ȘI: Sancțiuni și măsuri dure în Primăria Alba Iulia, în prima zi de lucru a noului primar interimar. Ce a făcut Voicu Paul
Acesta a mai declarat că ”trebuie să trecem la nivel de management al acestei instituții, nu că vreau eu să par mai altfel decât am făcut până acum(…), trebuie să progresăm”.
Mai mult, Voicu Paul are în gând să implementeze în Primăria Alba Iulia un tip de management de inspirație japoneză, promovat în România de Institutul Kaizen.
Acesta a declarat că, după minivacanța de Sfânta Maria, va avea o întâlnire cu președintele institutului, pe tema unei posibile colaborări și implementări a proiectului în instituție.
De asemenea, în viitorul apropiat, din Primăria Alba Iulia vor ieși la pensie aproximativ 26 de angajați. Voicu a declarat că preferă redirecționarea angajaților de pe un post pe altul, în fața angajării de noi oameni. Acesta a subliniat că angajările în primărie vor fi din ce în ce mai puține.
Urmăriți mai sus video-interviul cu Voicu Paul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News