Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Dacia Jogger, cel mai nou model de familie al mărcii, disponibil la comandă. Detalii și elemente de design

Publicat

Noul vehicul de familie Dacia Jogger poate fi comandat începând din 1 decembrie în întreaga reţea de agenţi autorizaţi ai mărcii, a anunțat compania.

Dacia Jogger este disponibil cu două motorizări – noul motor pe benzină TCe 110 și motorul ECO-G 100 -, iar prețul de pornire pornește de la 13.990 de euro.

Prezentat în premieră mondială la începutul lunii septembrie la Salonul Internațional al Mobilității de la Munchen, Jogger este disponibil pe piaţa din România în două configurații – cu 5 şi cu 7 locuri – şi în două versiuni de echipare: Essential şi Comfort. Acestora li se adaugă, încă de la lansare, o serie limitată, intitulată „Extreme”, care cuprinde elemente de design specifice.

YouTube video

Jogger dispune de două motorizări: propulsorul cu alimentare mixtă benzină/GPL ECO-G 100 şi noul motor TCe 110 cuplat cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte. Ambele motoare sunt echipate cu sistemul Start & Stop și sunt conforme normei Euro 6D Full.

Prețurile variază între 13.990 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential în configurație cu 5 locuri, echipată cu motorul ECO-G 100 şi 16.950 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Comfort în configurație cu 7 locuri, echipată cu motorul TCe 110.

În ceea ce priveşte Seria Limitată „Extreme”, aceasta afișează prețuri cuprinse între 16.800 Euro (TVA inclus) în cazul variantei cu 5 locuri şi motorizare ECO-G 100 şi 18.000 Euro (TVA inclus) pentru configurația cu 7 locuri şi motorizare TCe110.

Garanția oferită este de 3 ani sau 100.000 km. Primele livrări sunt programate în luna martie 2022, conform companiei.

”Vehicul polivalent, Dacia Jogger preia atribute aparținând a trei categorii diferite de modele : lungimea unui break, spațiul interior al unui monovolum și liniile unui SUV. Jogger este așadar <inclasabil>. Ca vehicul destinat familiilor, el oferă cel mai bun raport preț/spațiu interior din categorie, în timp ce numeroasele posibilități de utilizare îi subliniază caracterul polivalent”, spun cei de la Dacia.

Design și dimensiuni

Jogger dispune de o parte frontală verticală, cu o grilă amplă, specifică mărcii Dacia, de aripi față și spate profilate și de o capotă cu bosaje proeminente. Ampatamentul mare și consolele scurte dau impresia că roțile sunt amplasate aproape de extremitățile vehiculului.

Eleronul situat în partea superioară a hayon-ului conferă vehiculului un aspect dinamic. Luneta hayonului este încadrată de blocurile optice dispuse pe verticală și a căror bază curbată urmărește profilul aripilor spate.

Barele de pavilion, pasajele roților bine reliefate și garda la sol înaltă (200 mm la gol) îi permit modelului să fie în largul său pe toate tipurile de drum.

Echipată cu roți cu diametru mare (660 mm), Dacia Jogger degajă o impresie de robustețe. Ampatamentul generos, de 2,90 m, înălțimea sub pavilion de 912 mm și partea din spate verticală (blocuri optice verticale, hayon foarte larg, prag de încărcare coborât) asigură un spațiu interior generos, inclusiv la nivelul portbagajului.

Accesul la locurile de pe ultimul rând este facilitat de dimensiunile mari ale ușilor din spate precum și de creșterea cu 40 mm a lățimii vehiculului la nivelul celui de-al doilea rând de geamuri laterale.

Cu o lungime de 4,55 m, cea mai mare înregistrată de un vehicul al gamei Dacia, Jogger oferă spațiul necesar familiilor care au nevoie de un vehicul polivalent.

Interior

Pentru a accentua impresia de spațiu interior, planșa de bord beneficiază, pe întreaga sa lățime, de un bandou orizontal realizat din material textil. Acest element de decor este disponibil începând cu al doilea nivel de echipare al modelului. Deasupra bandoului se află tabloul de bord și ecranul multimedia iar sub el, amplasate ergonomic, butoanele de comandă (climatizare, asistență la conducere). Același material textil îmbracă și cotierele ușilor față.

În funcție de versiune, spătarele scaunelor din față dispun de măsuțe rabatabile, prevăzute cu suporturi de pahar, similare celor disponibile pe spătarul fotoliilor din avioane. Lungimea măsuțelor poate fi reglată cu 70 mm, adaptându-se astfel nevoilor fiecărui ocupant. Scaunele laterale de pe rândul al doilea dispun de sisteme de fixare Isofix.

Ocupanții de pe rândul al treilea beneficiază de scaune individuale prevăzute cu o cotieră centrală. Vizibilitatea către exterior este asigurată de un geam lateral de mari dimensiuni care se poate întredeschide, asigurând astfel ventilarea naturală a interiorului.

Fiecare rând de scaune dispune de lumini de plafon dedicate, numărul acestora ajungând astfel la trei în cazul versiunii de 7 locuri. Înălțimea diferită a șezutului scaunelor (+ 55 mm diferență între rândurile 1 și 2 ; + 25 mm diferență între rândul 2 și 3) asigură un plus de confort pentru ocupanții locurilor din spate.

Spațiile de depozitare și reglarea scaunelor

Dacia Jogger dispune de spații de depozitare al căror volum util însumează 24 de litri. Printre acestea se numără un torpedo închis, cu un volum de 7 litri, spațiile prevăzute în partea inferioară a ușilor față și spate, în care pot fi depozitate sticle de un litru, un compartiment închis cu volumul de 1,3 litri, precum și șase suporturi de pahare.

Scaunele au fost profilate pentru a oferi o bună susținere laterală atât pentru șofer cât și pentru pasageri. Scaunul șoferului este reglabil pe înălțime (+/- 35 mm). La rândul său, volanul poate fi reglat pe înălțime (+/- 2.1°) și în adâncime (+/- 25 mm). În funcție de versiune, vehiculul dispune de o cotieră centrală cu un compartiment închis.

Versiune hibridă, în 2023

În 2023, gama de motorizări va fi completată de o versiune hibridă. Jogger va fi primul model Dacia care va beneficia de această tehnologie și care va deveni astfel cel mai accesibil vehicul de familie hibrid cu 7 locuri de pe piață. Tehnologia hibridă a modelului Dacia Jogger va fi bazată pe un motor pe benzină de 1,6 L, însoțit de două motoare electrice (un <e-motor> și un demaror de înaltă tensiune), cuplate cu o cutie de viteze multi-mod cu craboți, fără ambreiaj. Frânarea regenerativă, combinată cu capacitatea de auto-încărcare a bateriilor de 1,2 kWh (230V) și cu randamentul cutiei automate asigura ca rularea în oraș să desfășoare aproape 80% din timp în regim electric.

Consumul de carburant este astfel diminuat cu până la 40% (față de un motor termic echivalent în ciclu urban, fără schimbarea obiceiurilor de conducere). Alte avantaje : – O tracțiune 100% electrică la demaraj. – O conducere confortabilă datorită transmisiei automate. – O mare simplitate în utilizare, datorită adaptării automate a modului de conducere pentru optimizarea confortului la volan și a consumului

Echipamente de serie

Dacia Jogger vine cu mai multe posibilități de conectivitate: un suport pentru smartphone, un ecran TFT de 3,5” și, în funcție de versiune, până la trei prize de 12 V pentru încărcarea diverselor dispozitive electronice. În echiparea de serie, modelul dispune de limitator de viteze cu comenzi pe volan și de sistem de aprindere automată a farurilor.

Echipamente opționale

În funcție de piață, Dacia Jogger poate fi echipată, opțional, cu scaune față încălzite, cu sistem de climatizare automat cu afișaj digital, card de acces mâini libere cu descuierea de la distanță a portbagajului și cu aprinderea farurilor. La acestea se adaugă senzorii de ploaie cu acționarea automată a ștergătoarelor de parbriz, camera de marșarier, frâna de parcare electrică, senzorul de unghi mort și senzorii de asistență la parcarea cu fața și cu spatele.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement