De 1 Decembrie, Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, a sărbătorit Ziua Naţională a României la Alba Iulia. DD a participat la depunerile oficiale de coroane, a făcut băi de mulţime, a dat mâna cu unii şi a suportat cu stoicism hiuduielile altora, mai puţini mulţumiţi de starea naţiunii. De altfel, delegaţia PP-DD în Capitala Marii Uniri a fost una numeroasă şi reprezentativă, dorind probabil să arate că apreciază importanţa acestui oraş în istoria ţării.
Publicitate
În mulțime, șeful PP-DD s-a pozat cu simpatizanții, dar a și luat în bășcălie un bătrân aflat într-un scaun cu rotile care încerca, într-un mod mai insistent, să-i ceară sprijinul. Prea ocupat cu fotografiatul alături de fani, Diaconescu i-a transmis invalidului să se ducă la Ponta să-i rezolve problema. Asta la nici o jumătate de oră după ce, alături de un alt bătrân aflat în scaun cu rotile, DD ;i staful partidului său depunea coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul.
Redacția Alba24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe. Alba24 este primul portal de știri non-stop din județul Alba, activ din 2010. Echipa editorială este formată din ziariști profesioniști, coordonați de Florin vezi mai mult ...
Comentarii (8)
U
Ursu Bruno3 decembrie 2013
Ave Caesare
U
Ursu Bruno3 decembrie 2013
Vreeți alte nume.......... sunteți în stare să le cercetațiiiii. un nume Vodăăăăăăă vă spune ceva.......UN Calotăăăăă ... Un RECE.... Un Gâle,a toți, sunt mafițiiii Albei Iulia, trebuie să emigrăm să protestăm.... Jos Mafia di Alba IULIA
Comentarii (8)