Eveniment
VIDEO: Datorii de 757.597 de lei pentru Unirea Alba Iulia. Echipa ar putea dispărea, la vară, de pe harta fotbalului românesc
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2012/01/IMG_3143.jpg)
După un tur bun de campionat, șefii echipei Unirea Alba Iulia nu au putut oferi garanții că echipa va continua sezonul actual, iar din vară lucrurile sunt în incertitudine maximă. ”În anul 2011 am plătit 580.000 lei la bugetul de stat, iar litigii de 568.000 de lei. Mai avem un singur litigiu cu un antrenor, pentru 2.400 de euro. În ceea ce privește sezonul actual, noi încercăm să ținem echipa cel puțin până în vară. E foarte greu să mă duc la un sponsor să sponsorizeze Unirea, la ce imagine avem. Căutăm să aducem sponsori, să supraviețuim până în vară. Din vară, vom vedea, căutăm modalități de finanțare”, a declarat președintele executiv al Unirii Alba Iulia, Mihai Dăscălescu.
Horea Bărdaș: ”Eu n-aș mai ridica mâna, nici să mă bată Hava cu cureaua”
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
În 18 ianuarie, Unirea Alba Iulia se prezintă la proces
Miercuri, gruparea din Cetatea Marii Uniri se prezintă la un proces în instanţă, pe care, dacă îl va pierde, va fi afectată serios activitatea acesteia. ”În 2009 s-a făcut un control pentru anii 2005-2008. Acest control s-a întrerupt. Finanțele Publice Alba consideră că toate convențiile civile sunt venituri salariale și trebuiau impozitate în alt mod. Aceștia au decis că Unirea trebuie să plătească 23 de miliarde (lei vechi) + 28 miliarde (lei vechi) penalizare”, a mai spus Dăscălescu.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/artinstall3.gif)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)