David Tudor, elev în clasa a VI-a la Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, a obținut locul al II-lea la Festivalul Internațional de Chitară de la Szeged, Ungaria.

David învață chitara alături de tatăl său, profesorul Dragoș Tudor. În prezent, acesta se pregătește și alături de profesorul Dr. Zamfirescu Stan, profesor la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București.

Publicitate

Pe 19 noiembrie, David a participat la Szeged International Guitar Festival la categoria „Second age group”, categorie ce a întrunit un număr de 12 participanți din România și Ungaria. La această categorie s-a prezentat cu piesele:

  • Mauro Giuliani - 6 Variațiuni pe o temă Folia spaniolă
  • Jose Bustamante - Misionara

În final, David Tudor a obținut locul a II-lea, cu un punctaj de 94,2.

Juriul a fost constituit din nume marcante ale chitarei clasice din Ungaria, Italia și Serbia: Arnoth Balasz, Alberto Mesirca, Rasko Radovic, Roth Ele, Tarai Farkas.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90