Connect with us
Advertisement

Actualitate

VIDEO: Deputatul liberal Dan Simedru recunoaște că vechiul PDL este partidul „Alfa” în noul PNL. Care este explicația

Publicat

dan simedru Fuziunea dintre PNL și PDL în „Marele PNL” pare să nu fie tocmai benefică pentru vechii liberali, iar acest lucru se vede în desemnarea candidaților pentru alegerile locale din vară pe care foștii „portocalii” au pus monopol. La PDL pare să se fi schimbat doar numele și nu puterea de decizie în timp de liberalii par nevoiți să stea cuminți în băncile lor și să accepte deciziile luate de Mircea Hava și vechii lideri.

Despre această situație a vorbit deputatul Dan Simedru, vineri, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a precizat că dat fiind faptul că la fostele alegeri PDL a câștigat majoritatea primăriilor, este normal să candideze în continuare primarii în funcție. 

„În această formă a alegerilor electorale într-un singur tur, este evident avantajat primarul care este în funcție. PNL s-a luptat ca în parlament să se voteze legea prin care cetățenii să aleagă primarul cu majoritatea voturilor și cu cu cele mai multe. Asta înseamnă că poate să fie un tur sau două. Dacă jumătate din cetățeni plus unu votează un candidat în primul tur, rămâne un singur tur, dacă nu, să fie două tururi.

PNL Alba s-a adaptat acestei situații și este firesc că fie mai mulți candidați din partea PDL care a avut peste 40 de primări și PNL a avut în jur de 20 de primări, peste cele două partide a trecut și ordonanța 55, Legea traseiștilor, promovată de Dragnea, am mai pierdut din primari și noi și ei și suntem în situația asta și este normal ca cei de la PDL să aibă mai mulți candidați în județul Alba”, a spus Simedru.

Referitor la faptul că în momentul de față copreședintele PNL Alba, Mircea Hava, este cel care decide majoritatea mișcărilor din partid, deputatul a spus că Hava trebuie să fie un lider care să adune și să susțină eficiența și competența.

„De mult timp a trecut vremea liderului Maximus și este vremea unor echipe puternice, conduse de lideri puternici, PNL-ul acesta mare, format din fuziunea celor două partide, este un partid puternic și o echipă puternică”, a precizat Dan Simedru.

YouTube video

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. goe

    vineri, 12.02.2016 at 15:06

    Astia n-au nici organizatie. Ei santajeaza ca sa obtina un loc pe liste.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement