VIDEO: Descoperire arheologică la Alba Iulia: A fost găsită o statuie care îl reprezintă pe zeul medicinei din Roma Antică
O parte dintr-o statuie care îl reprezintă pe zeul medicinei din Roma Antică a fost descoperită în cadrul săpăturilor arheologice, de la Alba Iulia, desfășurate în acest an.
Statueta a fost descoperită în situl arheologic unde sunt scoase la suprafață vestigiile celui mai bogat oraș din provincia romană Dacia: Colonia Aurelia Apulensis.
În timpul săpăturilor arheologii au descoperit o parte din statuia zeului Aesculapius. Doctorandul arheolog Ioan Muntean este cel care a descoperit partea din statuie și a explicat pentru alba24.ro, importanța descoperirii dar și la ce era folosită.
”Una dintre cele mai importante descoperiri pe care le-am făcut anul acesta, cel puțin până în momentul de față, este o mică statuetă fragmentară care îl reprezintă pe zeul Aesculapius. El era zeul medicinei. Statueta, deși este fragmentară, ar putea să fi făcut parte dintr-un grup statuar.
Faptul că am găsit-o în această încăpere, precum și alte date pe care le avem, cel puțin până în momentul de față, par să indice că această încăpere făcea parte dintr-o locuință.
Așadar, a avut un caracter civil și, deși nu este prima descoperire de pe acest șantier arheologic care face referire la credințele religioase și la spiritualitatea romană, aceasta ne arată totuși o preocupare personală, poate familială, pentru acest zeu al medicinei, menit să protejeze familia sau persoanele care locuiau aici de boli, de diferite afecțiuni și așa mai departe.
Ce însemna un ritual de vindecare în Roma Antică
Ritualurile de vindecare sau procesul de vindecare erau asociate cu templele acestui zeu, unde se practica și un ritual de incubație.
Oamenii bolnavi se duceau acolo, stăteau câteva zile și exista tradiția și credința că zeul Esculapius îi putea vizita în vis pentru a le spune ce trebuiau să facă pentru a depăși problemele fizice pe care le aveau. Bineînțeles, după aceea, zeului îi era dedicată o inscripție sau un altar. Știm acest lucru deoarece astfel de dedicații menționează că zeul le-ar fi cerut în vis să facă acest lucru.
Aici, însă, este vorba despre o formă domestică de credință în acest zeu”, a precizat Ioan Muntean.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)