Doi adolescenți din municipiul Alba Iulia, în vârstă de 18 și 16 ani, au fost reținuți de polițiștii din Berghin pentru 24 de ore, după un incident petrecut în locuința unei fete de 15 ani din comuna Berghin.

Publicitate

Potrivit IPJ Alba, cei doi sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în data de 11 iunie 2026, în jurul orei 17:25, pe fondul unor neînțelegeri, cei doi tineri ar fi pătruns fără drept în locuința minorei.

În interiorul locuinței, tânărul de 16 ani ar fi agresat-o fizic pe fată. Potrivit polițiștilor, minora nu a suferit leziuni care să necesite îngrijiri medicale.

Publicitate

Măsura reținerii a fost luată în 12 iunie 2026, de polițiștii Postului de Poliție Berghin.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.