Blaj
VIDEO: Două bătăi generale la Blaj au dus la o razie a polițiștilor și a trupelor SAS. Ce au descoperit oamenii legii

Două scandaluri petrecute în plină stradă, în Blaj, au dus la o acțiune în forță a polițiștilor. Aceștia au efecutat o razie printre mai mulți cetățeni din Blaj, joi, 24 aprilie, de la primele ore ale dimineții.
Până la ora 11:00, polițiștii au verificat peste 100 de persoane, zeci de mașini, dar au efectuat și patru percheziții într-un dosar de uz de fals. De asemenea au identificat și un tânăr de 18 ani suspect că ar fi furat patru biciclete în valoare de 20.000 de lei.
Acțiunea a avut loc la câteva zile după ce patru bărbați și-au împărțit pumni și picioare pe o stradă din oraș.
De asemenea polițiștii au decis să facă o acțiune cu efective mărite și în urma unei bătăi, între cinci persoane, pe strada Barbu Lăutaru, în urmă cu mai bine de o lună.
Peste o sută de persoane verificate de oamenii legii
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 109 verificări de persoane, au fost verificate 53 de autovehicule și au fost constatate 28 de abateri de natură contravențională, dintre care 18 la Legea 61/1991, 9 la normele legale privind circulația pe drumurile publice și una la Legea 38/2003, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.605 de lei.
Cercetări într-un caz de fals în acte
De asemenea, au fost efectuate 4 percheziții domiciliare, în cadrul unor dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente false și furt.
Hoț de biciclete scumpe prins
În urma perchezițiilor desfășurate, a fost identificat și reținut un tânăr de 18 ani, din Blaj, care este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit că la data de 8 aprilie 2025, tânărul i-ar fi sustras unei persoane din Blaj, patru biciclete în valoare de 20.000 de lei.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, ai Serviciului de Ordine Publică, ai Serviciului Rutier, ai Serviciului Criminalistic, precum și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Petru
joi, 24.04.2025 at 14:10
În România se iau ,,măsuri” după ce se întâmplă ceva. Oricum este o debandadă la nivel național, așa că acțiunea aceasta este ca o picătură de apă într-un lac.
Oricum felicitări,pentru cei care își mai dau interesul.