VIDEO: Drumul expres care va face legătura între Autostrada A3 și DN 1, la Tureni, va fi gata în câteva luni. Stadiul lucrărilor
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat recent că drumul expres ce face legătura între Autostrada A3 și DN 1, la Tureni, este la un stadiu fizic de execuție de 80%. Potrivit acestuia, termenul pentru finalizarea lucrărilor este luna iunie 2025.
„Evoluție foarte bună pe șantierul drumului de legătură A3 – DN 1 de la Tureni (DEx4). Asocierea de constructori români și spanioli condusă de Dimex 2000 SRL este bine mobilizată în șantier iar lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 80%”, a transmis directorul CNAIR, într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook.
Potrivit lui Cristian Pistol, în șantier sunt mobilizați 220 de muncitori și 130 de utilaje, care execută următoarele tipuri de lucrări:
- săpături;
- terasamente;
- consolidare a versanților;
- pasaje și viaducte;
- cofrare și armare;
- protejarea albiei râului Negoteasa cu saltele de gambioane.
Pe traseul DEx 4 sunt construite 7 poduri și viaducte. La km 4 este construit un viaduct peste Valea Racilor, care are 6 deschideri și o lungime totală de 258 m.
Valoarea contractului (finanțat prin PT) este de 562,61 milioane lei (fără TVA), iar termenul pentru finalizarea proiectului este luna iunie 2025.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)