Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: UPDATE: Egiptul închide mai multe plaje la Marea Roșie. Doi turiști uciși de un rechin. Atac în apropiere de Hurghada

Publicat

Egiptul închide mai multe plaje de la Marea Roşie, după ce un turist de origine austriacă, în vârstă de 68 de ani, a murit ca urmare a atacului unui rechin. La scurt timp, la circa 600 metri de atacul rechinului, a fost descoperit și corpul unei femei din România, în vârstă de 40 de ani.

Incidentul a avut loc în Golful Sahl Hasheesh, în apropiere de staţiunea Hurghada, o stațiune frecventată și de mulți turiști români. În urma atacului, turista şi-a pierdut un braţ şi un picior.

Cu toate acestea, ea a reuşit să înoate până la ţărm, în timp ce alte persoane au încercat să distragă atenţia rechinului.

Victima a fost transferată la un spital privat local imediat după atac, a declarat pentru Reuters o sursă de la Direcţia pentru Afaceri Sanitare din Marea Roşie.

 

Sursa a adăugat că s-a încercat resuscitarea acesteia, dar femeia a murit din cauza insuficienţei circulatorii, care reprezintă o scădere bruscă a tensiunii arteriale ca urmare a rănilor şi a pierderii de sânge.

O sursă de securitate a mai adăugat că femeia locuia în Egipt de cinci ani cu soţul ei egiptean.

Româncă de aproximativ 40 de ani, ucisă de rechin în Egipt. Este a doua victimă în ultimele zile. Atacurile, pe aceeași plajă

Trupul unei turiste românce în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost descoperit la câteva ore după un alt atac al unui rechin care a provocat moartea unei austriece în vârstă de 68 de ani.

MAE: O româncă a murit, duminică, în staţiunea Hurghada din Egipt, în urma unui atac al unui rechin

O româncă a murit, duminică, în staţiunea Hurghada din Egipt, în urma unui atac al unui rechin, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe.

MAE a precizat, într-un comunicat de presă, că, după ce Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, de către agentul unei companii de turism, cu privire la decesul unui cetăţean român de sex feminin aflat în vacanţă în staţiunea Hurghada, reprezentanţii acesteia au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile competente egiptene în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii morţii acestuia, relatează Agerpres.

„Potrivit informaţiilor transmise de autorităţile competente egiptene, în urma investigaţiilor realizate, a reieşit că decesul cetăţeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin”, a confirmat MAE.

Conform sursei citate, reprezentanţii Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile române competente pentru identificarea, de urgenţă, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanţe pentru pierderea suferită şi oferite informaţiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsufleţit pentru a fi înmormântat în România.

„MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Cairo nu au fost primite alte solicitări de asistenţă consulară din partea niciunui cetăţean român cu privire la acest incident. Ambasada României la Cairo continuă dialogul cu autorităţile egiptene, cu companiile de turism implicate şi este pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor legale”, a menţionat sursa citată.

Având în vedere că acest incident este al doilea de acest gen în ultimele zile, care implică atacuri de rechin, MAE recomandă cetăţenilor români care se află în Egipt sau urmează să călătorească în această ţară în scop turistic să urmeze sfaturile şi recomandările autorităţilor locale în ceea ce priveşte zonele sigure de recreere şi înot în mare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement