Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Elena Udrea şi Alina Bica au fost reținute în Costa Rica de Interpol. Imagini din timpul acțiunii

YouTube video

Publicat

Elena Udrea și Alina Bica au fost arestate în Costa Rica după ce poliţia locală a pus în aplicare o cerere a Interpol. Cele două, căutate pentru a ispăși pedepse pronunțate de justiția din România, au fost ridicate de pe stradă. Elena Udrea are o sentință definitivă de șase ani închisoare, iar Alina Bica trebuie să execute patru ani de închisoare. Reținerea lor în Costa Rica nu înseamnă însă și o extrădare imediată. Costa Rica și România nu au un tratat bilateral de extrădare, dar Costa Rica a aderat la un tratat internațional prin care este de acord să extrădeze cetățeni acuzați de fapte de corupție. Atât Elena Udrea, cât și Alina Bica au pe rolul instanțelor din România și alte dosare decât cele în care au primit deja sentințe definitive.

Biroul de Presă al IGPR a confirmat informația potrivit căreia Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute de poliţişti, în noaptea de miercuri spre joi, în Costa Rica, scrie Agerpres.ro.

Autorităţile din Costa Rica au colaborat cu Direcţia de Informaţii – echivalentul SRI din această ţară – şi cu INTERPOL pentru această operațiune.

Elena Udrea a fost arestată pe o arteră publică (video), în jurul orei 10:00, în sectorul Sabana Oeste. Alina Bica a fost arestată în jurul orei 14:00 pe o arteră publică din sectorul Sabana Este.

Informaţia a fost făcută publică de Autoritatea de Investigaţii Judiciare din Costa Rica. Instituţia a şi publicat un videoclip de câteva secunde, în care se vede Elena Udrea.  Aceasta este înconjurată de oameni ai legii, în San Jose, capitala ţării, și pare calmă.

Potrivit unui comunicat, cele două erau fost investigate, supravegheate şi monitorizate de ceva timp de autorităţile din Costa Rica. Ambele aveau alerte roşii în baza de date a INTERPOL, ca urmare a condamnărilor primite în România, în dosare de corupţie.

Fostul ministru şi fosta şefă a DIICOT au fost plasate sub ordinele Curții Penale din San José.

Presa locală a scris că, din cauza cererilor de azil depuse de Elena Udrea şi Alina Bica, cele două nu pot fi extrădate imediat. Tribunalul ar putea să aprobe măsuri preventive, până când autoritatea pentru migraţie va decide dacă le acordă sau nu statut de azilant.

Elena Udrea, care ar fi dat naștere, recent, unei fetițe în Costa Rica, a fost condamnată  la începutul lunii iunie, definitiv, la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Ea plecase în Costa Rica din luna februarie și fusese dată în urmărire.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat atunci că extrădarea Elenei Udrea, care a depus o cerere pentru obţinerea statutului de refugiat politic, este posibilă chiar şi în absenţa unui acord bilateral în acest sens. El a adăugat că există un precedent. De asemenea, ministrul a explicat că durata procesului de extrădare depinde de legislaţia din Costa Rica.

Elena Udrea a născut în 20 septembrie, iar avocatul acesteia, Veronel Rădulescu, spunea că nu mai există nicio şansă ca ea să fie extradată, acum că a născut, întrucât copilul va primi cetăţenie costaricană, iar statul nu va permite separarea lui de mamă.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti tocmai a decis, luni, instituirea sechestrului pe toate bunurile mobile şi imobile deţinute de fostul ministru Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale. Decizia a fost luată de magistraţi într-un alt dosar, cel în care Elena Udrea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.

În ceea ce o privește pe Alina Bica, fosta şefă a DIICOT a cerut încă din ianuarie statut de refugiat politic în Costa Rica,  după cum anunţa avocatul său, la ICCJ, la unul din termenele în procesul ANRP.

Apoi, tot în iunie, fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care era acuzată de favorizarea făptuitorului.  Ea a fost dată oficial în urmărire generală de Poliţia Română în luna iunie.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement