Eveniment
VIDEO: Festivalul Cetăților Dacice, la Cricău. Ateliere interactive, tabere de reconstituire și lupte între daci și romani
Festivalul Cetăților Dacice, cel mai vechi festival de reenactment istoric din România, se desfășoară în acest weekend la Cricău.
Cei prezenți la eveniment pot vedea diverse ateliere interactive de fierărie, ceramică, etc., tabere de reconstituire istorică, lupte între daci și romani, gladiatori, dansuri de nimfe, concerte sau momente artistice cu foc.
La festival sunt prezente mai multe trupe de reenactori din țară, care au venit cu ateliere interactive, în cadrul cărora produc diverse obiecte care mai apoi pot fi achiziționate de către public.
Printre cei prezenți sâmbătă seara la eveniment s-au numărat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel și primarul comunei Cricău, Aurel Todericiu.
„Sunt fericit pentru faptul că aceste tradiții frumoase sunt duse mai departe. Vreau să apreciez implicarea Consiliului Județean Alba care, înțeleg că prin rotație, în foarte multe locații finanțează un astfel de eveniment. (…)
Sunt foarte mulți care din păcate sunt extrem de puțini și nu au cui să predea ștafeta mai departe. Vedem foarte mulți meșteșugari care sunt foarte talentați și care participă la acest eveniment. Este un eveniment extrem de autentic și vreau să îi felicit pe toți, de la cei mici până la cei în vârstă, care au muncit extrem de mult pentru a ajunge să se prezinte aici”, a transmis ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea.
Bătălia pentru Dacia
La marea luptă dintre daci și romani participă în acest an în jur de 200 de reenactori.
Dacii sunt mai numeroși decât romanii și în timpul luptei sunt semnale că unii dintre daci ar vrea să trădeze și să meargă de partea romanilor.
De asemenea, în timpul luptei, dacii își antrenează și tinerii luptători.
Dacă în ultimii ani prezenți la festival erau mai mulți reprezentați ai armatelor romane (trupe de reenactment istoric) anul acesta evenimentul este focalizat pe daci. De asemenea, în acest an există o parte de promovare a produselor tradiționale din zonă care au legătură cu perioadă dacică: brânză, produse lactate și vin. Mai exact, în cadrul festivalului este organizat un târg unde micii producători vând produse tradiționale.
Dacă pe timpul zilei vor exista mai multe evenimente destinate activităților istorice și de reenactment, seara Dracofest (denumire luată de la stindardul de luptă al dacilor, cel cu cap de lup) va avea loc.
Program Festivalul Cetăților Dacice, ediția 2023
SÂMBĂTĂ, 08 iulie
- 09:00-17:00 – Târg dacic de brânză şi vin
- Expoziţii cu vânzare de produse lactate tradiţionale şi vin de la producători locali
- Stadion Cricău
- 09:00 – Concurs de istorie pentru copii „Pui de dac”; Triatlonul dacic al copiilor
- Participă: şcoli din localităţile Cugir, Cricău, Cetatea de Baltă, Ighiu, Săsciori
- Baza sportivă Cricău
- 09:00 – Expoziţie – DacARTÒ PHOTOGRAPHY
- Centrul localităţii Cricău – pe terenul „Avramii rădăcini şi pasiuni”
- 11.00 – VIRTUTE ET LABORE. Ceremonia oficială de deschidere, inaugurarea taberei militare şi meşteşugăreşti, prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică şi a atelierelor interactive de reenactment
- fierărie
- metaloplastie
- officina scriptoria
- de Re culinaria
- prelucrarea lemnului
- ceramică
- machete
- antrenamente de luptă
- miscellanea
Participă: Garda Apulum – Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna – Cluj-Napoca; Omnis Barbaria – Baia Mare; Historia Renascita – Pietști; Dacii Petrodavi – Piatra Neamț; Nimfele Dace – Zalău; Vulturii din Țara Călatei; Amicii Muzeului – Zalău; Lupii Sargeției – Orăștioara de Sus; Geto-Dacii Ansamensi – Jibou, Dacii Singidavei – Cugir
-
- Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 11:30 – Conferința științifică „Cetăţile dacice de la Cugir şi Căpâlna. Aspecte istorice şi proiecte de viitor” – Dr. Aurel Rustoiu, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca şi arheolog Adrian Casaleanu, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva;
- Conferința științifică „Hidronimele României, toponimele şi spinoasa problemă a continuităţii” – Conf. Dr. Dan Ungureanu, Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Universitatea Aurel Vlaicu, Arad.
- Biserica reformată, Cricău
- 17:00 – Sub veghea lui Zalmoxis. Prezentarea triburilor dacice și aliaților lor Pedestraşi şi Călăreţi
- Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 17:30 – Ocrotiți de Marte. Salutul legiunilor romane și demonstrații de tehnică militară romană
- Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 18:00 – Sub semnul lui Nemesis. Jocuri de gladiatori – Ludus Apulensis și Ludus Ursus Nigrus
- Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 18:30 – Trimisele Terpsihorei. Dansuri antice – Nimfele dace și Venatrix
- Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 19:00 – Bătălia pentru Dacia cu implicarea tuturor trupelor de reconstituire istorică din festival
- Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 20:00 – DRACO FESTIVAL
- Cimpoierii din Transilvania
Muzica ce răsuna odinioară în castele din Europa secolelor XIII-XVII va putea fi ascultată sâmbătă, 24 iunie 2023, de la ora 20:30, la Festivalul Cetăților Dacice. Întoarcerea în timp, propusă de „Cimpoieri Transilvaniei” va purta ascultătorul pe tărâmuri încărcate de istorie, printre cruciade și povești de dragoste. O călătorie de suflet, în stare să alunge gândul de la trecerea ireversibilă a timpului. Repertoriul trupei include piese realizate în aranjamente cât mai apropiate de muzica anilor 1250-1650, iar muzicienii folosesc copii după instrumente istorice și costume specifice perioadei medievale. Publicul prezent la concert va avea ocazia să asculte piese interpretate la instrumente muzicale inedite: hurdy gurdy – un soi de flașnetă, în formă de pară, cu corzi și clape, pe care notele sună la fel ca pe vioară, și fidulă – strămoșul instrumentelor cu coarde și arcuș.
-
- Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 21:30 – Rugul lui Zalmoxis
- Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 21:30 – DRACO FESTIVAL
- CAVALERII CETĂȚII ROȘII – MISTERUL CAVALERULUI
- Moment artistic cu foc: efecte cu foc, dans, lupte și cascadorie
- MYSTICAL INFLECTIONS – Concert extraordinar de muzică electronică și muzică live
- LAURA ORIAN
- DJ AKADELA
- RĂZVAN MESEȘAN
- CRISTIAN ALEXIEVICI
- OVIDIU PÂRJOL
- Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
DUMINICĂ, 09 iulie
- 09:00-14:00 – Târg dacic de brânză şi vin
- Expoziţii cu vânzare de produse lactate tradiţionale şi vin de la producători locali
- Stadion Cricău
- 10:00-16:00 – Tabăra militară și meșteșugărească. Ateliere și prezentări
- Platoul din spatele bisericii reformate, Cricău
- 15:00 – DECATHLONUL DACIC
- Stadion Cricău
- Arcul viteazului (tir cu arcul)
- Rapid şi puternic (transport 25 kg de nisip)
- Suliţaşul Cetăţii (aruncarea suliţei la distanţă)
- Cel mai iute de picior (ştafetă, alergare cu butucul)
- Braţul de fier (skandenberg)
- Să ne unim forţele (tras cu frânghia)
- Luptătorul dac (luptă pe butuci)
- Voinicul din Cetate (aruncarea bolovanului)
- Îndemânare şi curaj (căţăratul pe catarg)
- Cărăuşii Cetăţii (transport apă)
- 17:00 – DRACO FESTIVAL – spectacol folcloric susținut de ANSAMBLUL FOLCLORIC AL JUDEȚULUI ALBA, dirijor Alexandru Pal
- soliști vocali: Roxana Reche, Dorina Narița, Floricica Moga și Nicolae Plută
- invitat special: Ștefana Lazăr
- Grupul vocal tradițional ,,DOINA MUREȘULUI” din CIUGUD
- ANSAMBLUL DE DANSURI AL JUDEȚULUI ALBA, coregraf Nicolae Moldovan
- Stadion Cricău
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News