Actualitate
VIDEO | File de literatură politică: „Omul Marilor Indemnizații furios că a ratat Marele Ciolan”, de Marius Ceteraș
În conferința de presă a PDL Alba, prim-vicepreședintele organizaţiei, Marius Ceteraș a prezentat un comunicat de presă în care critică modul în care, după trei ani de coabitare, după ruperea USL, PNL îi atacă pe foștii colegi de alianță, PSD și „nu își asumă tot răul făcut împreună”. El l-a dat exemplu de pe plan local pe președintele PNL Alba Iulia, Florin Roman. Într-o stilistică plină de metafore, Ceteraș, cunoscut pentru calitățile sale de șahist, a încercat să arate că se pricepe și la „literatură politică” și a construit o „poveste” ce îl are ca personaj principal pe „Omul Marilor Indemnizații”.
„Cei care au urmărit ieşirile publice ale domnului Florin Roman, au putut observa cum micile sale înţepături cu colegii pesedişti din răposata coaliţie USL au încetat brusc în ultimele săptămâni. De ce oare tocmai atunci? Probabil Omul Marilor Indemnizaţii a simţit şi el prin sediul PNL Alba mirosul ciolanului de Bucureşti destinat şefului său şi şi-a făcut imediat nişte calcule simple: merge locomotiva politică Teodor Atanasiu la Bucureşti, trage şi câteva vagoane politice albaiuliene până pe malurile Dâmboviţei. E lesne să ni-l închipuim pe Omul Marilor Indemnizaţii visându-se din nou în Marile Consilii de Administraţie ale Marilor Societăţilor Comerciale din subordinea Marelui Minister al Economiei, la fel ca în vremurile sale bune, şi făcându-şi calcule cu Mari şi Multe Zerouri.
Dar ghinion, tocmai când un Mare şi Îmbelşugat Viitor se întrezărea pentru Omul Marilor Indemnizaţii, se găsi Victor Viorel <Păcală> să-i dea ţeapă lui Crin <Tândală>, şi să-l alunge de la masa cu Marile şi Gustoasele Bucate ale guvernării useliste. Iar când ciolanul dispare, dispare şi mirosul de ciolan. Şi uite-aşa, cum dispăru mirosul de ciolan dâmboviţean de prin sediul PNL Alba, se trezi Omul Marilor Indemnizaţii din Marea Vis în care se cufundase în ultimele săptămâni şi, furios că a ratat Marele Ciolan, se apucă să ţipe la Ponta & Asociaţii mai ceva decât urlă miticii care nu ajung la rând la micii oferiţi de Vanghelie. Marile Sentimente Antipesediste ale Omului Marilor Indemnizaţii au apărut cât ai zice ciolan, în încercarea disperată de a face electoratul să uite Marile şi Neonoratele Promisiuni Electorale făcute de alianţa ciolanistă liberalo-pesedistă şi de a-l plasa pe Omul Marilor Indemnizaţii în postura de Mare Opozant al PSD”, a povestit Ceteraș.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News