Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO: Florin Roman cere adoptarea de urgență a unui proiect prin care autorii unor crime multiple să nu mai poată fi eliberați

Publicat

Deputatul de Alba, Florin Roman, a solicitat adoptarea unui proiect de lege prin care autorii unor crime multiple să nu mai poată fi eliberați din penitenciar. Intervenția acestuia vine după cazul scandalos de la Mehedinți, unde un bărbat condamnat pentru cinci crime a fost eliberat și a incendiat o tânără pe care o viloase. 

”Astăzi am solicitat Camerei Deputaților suplimentarea ordinii de zi cu un proiect de lege care a trecut de Senat și care din păcate zace de 8 luni de zile în comiisa de la Camera Deputaților. Dacă săptămâna trecută acest proiect ar fi fost deblocat, situația de la Mehedinți, unde un criminal în serie a mai produs o dramă, incendiind o tânără pe care a șantajat-o și a amenințat-o, nu s-ar fi întâmplat.

Parlamentul este obligat să voteze în procedură de urgență acest proiect de lege care înseamnă interzierea eliberării condiționale pentru criminali, pentru cei care ucid cu sânge rece, pentru cei care ucid copii, femei însărcinate, pentru cei care au mai omorât…” a spus Roman.

Pe 10 mai 2019, doi judecători de la Tribunalul Mehedinţi au decis eliberarea condiţionată a lui Ion Turnagiu. Legea spune că cei condamnaţi pe viaţă pot cere să fie puşi în libertate dacă au executat cel puţin 20 de ani de închisoare.

Potrivit Europei libere, în procesul verbal al Comisiei pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin din data de 28.03.2019, s-a arătat că Turnagiu a fost condamnat prin sentința penală nr.129/2006 emisă de Tribunalul Dolj la pedeapsa închisorii de 99 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, că a început executarea pedepsei la data de 27.11.1993 și urmează să expire în termen la data de 14.11.2091, precum și faptul că este la a IX-a analiză, execută pedeapsa în regim deschis, nu are antecedente penale, înainte de perioada analizată a fost sancționat disciplinar de 7 ori, a fost recompensat de 7 ori cu ridicarea măsurilor disciplinare aplicate anterior si de 24 ori cu suplimentarea drepturilor, în perioada amânării nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 8 ori cu suplimentarea drepturilor, a îndeplinit recomandările de participare la programe si activității de reintegrare socială, a participat la activități lucrative obținând 215 zile câștig.

Ion Turnagiu, 45 de ani, este cel care a aruncat o sticlă de benzină pe o tânără de 17 ani şi i-a dat foc. Tragedia s-a petrecut în comuna Dârvari, din județul Mehedinți. Criminalul a fost prins în 1993 după ce a omorât cinci oameni, având ca scop jaful.

A fost eliberat condiţionat în mai 2019 de doi judecători care au considerat că criminalul s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Tânăra e în stare critică, având arsuri pe 80-90% din suprafața corpului „Starea tinerei este destul de gravă. Ea a ajuns în cursul nopții la noi, la Spitalul Județean. S-a făcut toaletă primară chirugical, a fost intubată la UPU și mutată la reanimare”, a spus la Digi24 Radu Iman, managerul spitalului din Drobeta Turnu Severin. „Este suprafață foarte mare, 80-90%. Practic, fata a fost incendiată. Arsurile sunt de gradul 1, 2 și 3, din ce am putut evalua la prima vedere, s-ar putea să fie și mai profunde. Dar, oricum, suprafața este foarte foarte mare. Este în stare critică, este intubată, ea acum respiră cu aparatele”, a adăugat medicul.

Primele crime săvârşite de Turnagiu au avut loc pe 30 martie 1993, pe când avea 18 ani. A ucis doi bătrâni din Calea Rahovei, în scop de jaf.
În toamna lui 1993, în localitatea Racoviţa, judeţul Timiş, Turnagiu a ucis o femeie însărcinată în luna a şaptea, tot pentru a o jefui. Alte două victime au fost ucise în apropierea gării din Drobeta Turnu Severin, scopul fiind jaful. (sursă: Europa liberă).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement